Nou incident armat într-un centru comercial

Reactualizat la:
Nou incident armat într-un centru comercial
Cinci femei au fost împuşcate mortal, într-un magazin situat într-o suburbie a oraşului Chicago. Atacatorul nu a fost găsit încă, deşi 40 de poliţişti şi câteva elicoptere militare au cercetat cu atenţie zona.

Focurile de armă au fost trase într-un raion cu îmbrăcăminte pentru femei al centrului comercial din Chicago. Se presupune că victimele sunt cliente ale magazinului, însă poliţia nu a oferit informaţii despre identitatea acestora.

„Stăteam acolo şi am văzut un ofiţer de poliţie înarmat în faţa uşii. Uşile erau încuiate şi ne-au spus să ne îndepărtăm de ferestre. Apoi l-am văzut mergând de la o maşină la alta, căutând pe cineva în fiecare vehicul”, declara unul dintre martori.

Poliţiştii presupun în acest moment că motivul crimelor a fost jaful. Se pare că nu a existat decât un singur trăgător, care a şi părăsit locul tragediei. 40 de poliþişti au cercetat zona, însă nu au dat de urma lui. Nici elicopterele nu au reuşit să-l găsească, deşi au survolat oraşul ore întregi.

Pentru a avea mai mult succes, autorităţile au dat publicităţii un portret robot al infractorului si un număr de telefon la care oamenii pot da informaţii.

Atacurile armate, soldate cu victime, sunt tot mai frecvente în şcolile şi centrele comerciale din Statele Unite.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !