Nou preşedinte la AIESEC

9Comentarii
Vlad Popovici în timpul prezentării strategiei
Vlad Popovici în timpul prezentării strategiei
Vlad Popovici este noul preşedinte al AIESEC Oradea. Alegerile în cadrul organizaţiei studenţeşti au avut loc la finele săptămânii trecute.

Pentru această funcţie au candidat trei studenţi (Carmen Apăteanu, Alexandru Iambroszki şi Vlad Popovici). Membrii AIESEC Oradea cu drept de vot l-au preferat pe Vlad Popovici pentru mandatul 2010-2011. Fiecare candidat şi-a prezentat strategia, după care, timp de 50 de minute, a trebuit să răspundă întrebărilor adresate de membrii AIESEC prezenţi. Apoi membrii au ales. Majoritatea l-a preferat pe Vlad Popovici.

Propuneri

Noul preşedinte şi-a propus să implementeze procese şi sisteme care să asigure dezvoltarea organizaţiei, creşterea numărului studenţilor care pleacă sau vin în schimburi de experienţă prin programul «Exchange» şi a numărului de proiecte.

În acelaşi context a avut loc şi alegerea vicepreşedinţilor asociaţiei. În weekendul trecut au fost aleşi cinci vicepreşedinţi, iar peste două săptămâni AIESEC va organiza alegeri pentru cele două funcţii de vicepreşedinte rămase disponibile. Din cei 35 de membrii cu drept de vot din cadrul organizaţiei, la alegeri au fost prezenţi 25. Astfel, pentru departamentul Comunicare a fost ales Răzvan Isai, pentru departamentul Relaţii cu Companiile a fost ales Andrei Marinoiu, de departamentul Exchange răspunde Camelia Trusmei, Carmen Apăteanu va răspunde de proiecte, iar de Resurse Umane, Adrian Constantin Şarpe. Cele două posturi libere sunt – potrivit lui Vlad Popovici – pentru departementele Financiar şi Exchange Incomming.
„Am decis să schimbăm în fiecare an conducerea organizaţiei. Numai aşa putem oferi studenţilor şansa de a se dezvolta şi de a câştiga abilităţi de conducere. De la înfiinţarea sa, AIESEC şi-a propus să ajute tinerii studenţi să se dezvolte atât personal, cât şi profesional prin oportunităţile pe care le oferă, de la poziţii de lideri până la stagii de practică în străinătate”, a declarat Vlad Popovici.

AIESEC este cea mai mare organizaţie internaţională de studenţi din lume fiind prezentă în peste 100 de ţări din lume. În România organizaţia există în 13 oraşe, printre care şi Oradea.

Crina  Dobocan



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor