Nou service inaugurat de GIG

În data de 24 noiembrie a avut loc inaugurarea oficială a Centrului MAN – Service din Oradea, Calea Clujului nr. 294, sediul firmei GIG. În conferinţa de presă pe care domnul director general Gavriş Ioan a ţinut-o, a informat media despre colaborarea firmei sale cu firma germană AUTOMOBILE BAVARIA, importator general MAN.

Domnul Gavriş a precizat că firma SC GIG SRL a luat fiinţă în anul 1991 şi a avut un singur autocar şi un singur angajat.
Firma s-a dezvoltat an de an şi în prezent are peste 40 de angajaţi şi 15 autocare.
Din anul 2000 a lucrat numai cu autovehicule de tip MAN.

În anul 2003 a pus bazele unui service de autocamioane şi autocare.
Domnul director a precizat că au contracte cu firmele: Metro, FC Bihor, cu Filarmonicile din Arad, Timişoara, Cluj, Braşov.

În prezent, efectuează curse regulate Oradea – Budapesta de două ori pe zi, precum şi una de Austria (Graz).
A luat cuvântul directorul de vânzări al firmei Automobile Bavaria, dr. Dieter Grube, care a spus că în ultimii cinci ani a avut o dezvoltare vizibilă în România şi că Oradea reprezintă un bun punct strategic.

Firma a avut în anul 2001 26.000 de camioane, ajungând azi la 800.000 de camioane.
După conferinţa de presă a avut loc deschiderea festivă, cu invitaţi.

Simona Florea



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase