Nouă declaraţii on line

1Comentariu
Începând din 7 august 2009, toţi contribuabilii pot depune declaraţiile către instituţiile publice on line.

Declaraţiile se pot depune prin intermediul paginii de web: www.e-guvernare.ro. Astfel, se pot depune on line nouă declaraţii. Anterior doar marii contribuabili puteau depune on line cele nouă declaraţii.

Declaraţii

Prin intermediul Sistemului Electronic Naţional (SEN), toţi contribuabilii de la nivel naţional au posibilitatea de a depune online „Declaraţia privind obligaţiile de plată către bugetul asigurărilor sociale”, „Declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor de şomaj”, „Declaraţia privind contribuţia de asigurări sociale de sănătate”, „Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat (100)”, „Declaraţia privind impozitul pe profit (101)”, „Decont privind taxa pe valoare adăugată (300)”, „Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul asigurărilor sociale şi a fondurilor speciale (102)”, „Declaraţia privind accizele (103)” şi „Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile intracomunitare de bunuri(390)”.
„Instituţiile şi autorităţile administraţiei publice au obligaţia de a accepta declaraţiile depuse de către orice contribuabil prin SEN, ca singură modalitate legală de transmitere în format electronic a acestora”, se menţionează în comunicatul Ministerului Finanţelor.

Pentru depunerea unei declaraţii, persoanele juridice trebuie să solicite SEN eliberarea unui certificat digital, care va fi valabil doi ani de la data emiterii. „În judeţul Bihor au fost depuse 676 de cereri pentru eliberarea certificatului digital, dintre care 204 doar în acest an”, ne-a informat Vasile Farc, putătorul de cuvânt al Finanţelor bihorene.

Pentru utilizarea procedurilor electronice puse la dispoziţie prin intermediul http://www.e-guvernare.ro, persoanele juridice trebuie să achite un tarif anual de utilizare în cuantum de 46 de lei, fără TVA. La eliberarea certificatului digital se mai plăteşte o taxă de 90 de euro.

Dan Birta



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor