Nouă grădină zoologică la Oradea

27Comentarii
ORADEA - Animalele vor avea mai mult spaţiu la dispoziţie, iar vizitatorii vor putea admira mai multe specii de animale într-un cadru natural deosebit, la Grădina Zoologică din Oradea. Dacă totul va decurge în bună regulă, Oradea va dispune peste patru ani de o nouă grădină zologică, la standarde europene. Primăria Oradea a anunţat marţi, scoaterea la licitaţie publică a execuţiei lucrărilor de modernizare a Grădinii Zoologice şi a serviciilor de elaborare a documentaţiei (proiectul urbanistic de detaliu, cel de autorizare a construcţiei şi studiul geotehnic). Foto

În valoare totală de 19,5 milioane lei,
proiectul va fi finanţat în proporţie de 75
la sută cu bani de la bugetul de stat, prin Ministerul
Mediului, iar restul, de 25 la sută, va fi suportat de
Primăria Oradea. Deşi primarul Ilie Bolojan ar fi
vrut ca demararea licitaţiei publice să aibă
loc până la sfârşitul anului trecut,
aceasta a fost amânată cu mai bine de două
luni.

Specii diverse de animale


Grădina Zoologică va avea un spaţiu dublu
faţă de cel actual: celor 3,7 hectare de teren,
pe care funcţionează în prezent, li se vor
adăuga alte 3,2 hectare, care aparţineau
până nu demult RER Ecologic Service şi care
au intrat în proprietate publică. Conform
legislaţiei în vigoare, adaptată la normele
europene, la Grădina Zoo din Oradea adăposturile
pentru animale vor fi complet reconfigurate, astfel
încât să fie respectate normele de
spaţiu care revine fiecărei specii. Spre exemplu,
o familie de tigri siberieni, compusă din doi membri,
va locui într-un adăpost de 55 metri
pătraţi şi va avea la dispoziţie un
ţarc de 1000 de metri pătraţi, inclusiv un
bazin de 100 de metri pătraţi. Aceleaşi
norme sunt prevăzute şi pentru lei, dar pentru o
familie de patru membri. Pentru opt exemplare de lupi
cenuşii, este prevăzut un ţarc de 800 de
metri pătraţi, dotat cu un adăpost de 20 de
metri pătraţi şi un bazin de 100 de metri
pătraţi. „Am cerut ca materialele din care
vor fi construite adăposturile şi ţarcurile
să fie cât mai bine integrate în mediu,
pentru a păstra în măsura posibilului
caracteristicile naturale, dar, în acelaşi timp
să asigure securitatea vizitatorilor şi a
animalelor”, ne-a explicat Ioan Maghiar, inspector de
specialitate la Direcţia de Dezvoltare Durabilă
din cadrul primăriei Oradea. Fauna va fi una
diversă: dacă în prezent există 860 de
exemplare provenind din 86 de specii, noua
grădină zoologică va fi populată de
doar 53 de specii, însă mult diversificate,
inclusiv reptile. Potrivit reprezentantului
municipalităţii este posibil să se
renunţe la anumite specii, să fie
achiziţionate exemplare din specii noi, sau să se
apeleze la schimburi cu alte grădini zoologice, pe
principiul diversităţii şi
atractivităţii.

Amenajări peisagistice
deosebite



De asemenea, vor fi ridicate noi clădiri cu diverse
destinaţii: spaţiu administrativ, cabinet
veterinar, prim ajutor, depozit de furaje şi cereale,
dar şi pentru animalele în carantină.
„Grădina Zoologică ar trebui amenajată
cu multă vegetaţie, plante exotice, sere
dendrofloricole, un complex de acvarii şi un
terariu”, este de părere administratorul Viorel
Aştilean, care se află la cârma acesteia de
36 de ani. Cert este că sunt prevăzute
amenajări peisagistice deosebite cu noi soiuri
diversificate ale florei. Adiministratorul Aştilean
speră ca grădina din Oradea să ajungă
la nivelul celei din Debreţin cu care aceasta este
înfrăţită, în timp ce Lucia
Varga visează pentru oraşul de pe malul
Crişului Repede o grădină zoo similară
celei din Viena.


Firmele interesate îşi pot depune ofertele
până la data de 11 martie, ora 15.30, iar a doua
zi la ora 12:00, acestea vor fi deschise în Sala
Mică a Primăriei Oradea.

Malina Pop

Administratorul Grădinii Zoologice se
apro- pie de pensionare



27Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor