Nouă incursiune a armatei turce în nordul Irakului

Nouă incursiune a armatei turce în nordul Irakului
Armata turcă a bombardat din nou poziţiile separatiştilor PKK din nordul Irakului. Reprezentanţii armatei turce nu au dat informaţii despre eventuale victime sau pagube materiale, dar au declarat că bombardamentele în zonă vor continua.

Kurzii din nordul ţării susţin şi ei că raidul aerian nu s-a soldat cu victime. Operaţiunea militară a fost anunţată pe site-ul Statului Major General al armatei turce. Incursiunea aeriană a avut loc ieri în jurul prânzului, asupra unor sate locuite de kurzi.

Operaţiunea a fost confirmată şi de reprezentanţii kurzilor irakieni. Aceştia nu ştiu dacă au fost înregistrate victime întrucât zonele au fost evacuate din timp. În zilele următoare, armata turcă va da publicităţii un bilanţ al incursiunilor militare efectuate recent în nordul Irakului. Aviaţia Turciei bombardează în mod repetat poziţiile separatiştilor kurzi.

Zilele trecute, s-a înregistrat şi prima incursiune terestră, într-o zonă liberă din nordul Irakului. Militanţii PKK folosesc regiunea autonomă din Kurdistanul irakian ca bază pentru atacurile asupra teritoriul turc. Statele Unite au avertizat însă că un război în această zonă ar destabiliza şi mai mult Irakul.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !