Întâlniri cu angajatorii bihoreni

Întâlniri cu angajatorii bihoreni
Angajatorii nu cunosc facilităţile de care pot beneficia dacă angajează anumite categorii de şomeri. La această concluzie au ajuns reprezentanţii AJOFM Bihor. Drept urmare, agenţia bihoreană va demara o serie de întâlniri cu angajatorii în mai multe localităţi din judeţ.

„Începând cu săptămâna aceasta vom organiza un seminar cu tema «Servicii şi facilităţi care pot fi acordate angajatorilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 76/2002 modificată şi completată»”, ne-a informat Daciana Nica, director executiv adjunct la AJOFM Bihor.

Întâlniri

Prima întâlnire va avea loc în data de 7 iunie, începând cu ora 10:00, la Primăria Marghita. Vor urma întâlnirile cu angajatorii din Aleşd – 8 iunie, ora 11:00, la Primăria Aleşd; Oradea – 14 iunie, ora 12:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor; Beiuş – 28 iunie, ora 10:00, la Primăria Beiuş; Ştei – 28 iunie, ora 13:00, Primăria Ştei, respectiv Salonta – 29 iunie, ora 11:00, la Casa de Cultură.

Directorul executiv adjunct al AJOFM Bihor spune că în informarea cu angajatorii se va merge pe studii de caz. „Datorită modificărilor intervenite de la 1 ianuarie 2006 vrem să aducem la cunoştinţa angajatorilor subvenţiile pe care le pot obţine dacă angajează persoane peste 45 de ani, absolvenţi şi persoane care mai au trei ani până la pensie”, a declarat Nica. Aceasta a adăugat că se doreşte participarea la seminarii fie a administratorilor, fie a directorilor generali, pentru ca informaţiile să ajungă unde trebuie.

Participanţii la seminar sunt rugaţi să confirme participarea la fax 0259/435.802, e-mail: bh.mpm@ajofm.anofm.ro. Informaţii suplimentare se pot obţine la tel. 0259/435.821, persoană de contact Daciana Nica.

Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !