Între dulciuri de nota 10

Între dulciuri de nota 10
Deva – Carmen Paula Susanu a reuşit să se angajeze din şomaj într-o cofetărie de tip occidental. Carmen a terminat liceul abia de un an şi nici nu se gândea că poate obţine vreo slujbă în Deva, dacă nu are nici o relaţie sau o cunoştinţă care să o recomande.

Carmen s-a înscris în baza de date a Agenţiei Teritoriale de Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara şi a sperat că poate reuşesc ei să-i găsească un job.

Pentru că a terminat o secţie de alimentaţie publică şi turism, tânăra ştia că oferta pe piaţa muncii în specialitatea ei este aproape inexistentă. Pe când aproape că şi-a piedut speranţa şi mai avea doar o lună până să-i expire indemnizaţia de şomaj, a găsit într-o vitrină un anunţ.

„Treceam pe stradă întâmplător şi am văzut că angajau personal. Am intrat, am întrebat cu cine pot lua legătura pentru anunţ şi l-am cunoscut pe patron. Nu a trebuit să dau nici o probă de lucru, am fost angajată şi mi-am început activitatea în câteva zile. Ceea ce fac acum e o plăcere. Mi s-a spus că îmi va fi greu dacă n-am lucrat niciodată, însă n-a fost nimic adevărat”, susţine Carmen Paula Susanu.

Postul care-i place atât de mult este cel de ospătar la cofetăria „Savoya” şi unde zilnic este înconjurată de zeci de feluri de dulciuri care mai de care mai delicioase.

„Există şi clienţi mai obraznici sau mai pretenţioşi. Însă am fost învăţată că trebuie să fac pe plac clientului ca să fie tentat să revină. Chiar e foarte simplu să faci asta. Nu cred că va fi meseria mea până ies la pensie, însă pentru ceea ce îmi doresc acum mi se pare o slujbă perfectă”, spune tânăra.

Faptul că postul i se potriveşte ca o mănuşă, cum spune ea, este şi pentru că pur şi simplu adoră dulciurile.

Ina Jurcone



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase