“Nu am evoluat deloc bine”

De Gavril Nutiu
Reactualizat la:
“Nu am evoluat deloc bine”
Antrenorul Cristian Achim s-a arătat, fireşte, nemulţumit de evoluţia echipei sale în meciul pierdut în faţa formaţiei BC SCM Timişoara.


“Nu ne-am prezentat deloc bine şi nu am fost focusaţi pe acest joc. Am revenit în sfertul trei, dar nu am reuşit să jucăm ceea ce ne-am dorit în sfertul decisiv”, a afirmat Cristian Achim.

Antrenorul a acuzat indisponibilităţile din lot.

“Ne-au lipsit, pe lângă Zeno, alţi doi jucători de bază, Denison şi Pasalic. E foarte greu să joci aşa. Suntem de altfel obişnuiţi cu astfel de probleme şi este datoria noastră să gestionăm aceste situaţii. De data aceasta însă, nu am reuşit. Sper să o facem în meciurile care urmează”, a conchis Cristian Achim.

Partida de la Timişoara a consemnat debutul lui Stefan Nikolic la CSM CSU Oradea. El a evoluat 11′ 53″ în acest meci, trecându-şi în cont 4 puncte marcate, o recuperare şi o pasă decisivă. El a fost folosit pentru a suplini absenţa lui Pasalic, care acuză probleme medicale la umăr.

Nikolic a acumulat trei faulturi personale în prima repriză, după care a fost introdus mai puţin timp în teren.

CSM CSU Oradea a fost învinsă cu scorul de 86-74 de către BC SCM Timişoara.După şase victorii consecutive, echipa orădeană a cunoscut, din păcate, gustul amar al înfrângerii în deplasarea de la Timişoara, din etapa a 19-a, după o prestaţie foarte modestă. CSM CSU a prins o zi slabă, fiind depăşit...



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !