Nu au de unde alege

HUNEDOARA – Hunedorenii din satele aparţinătoare Hunedoarei ajung în centrul oraşului în autobuze vechi. Ei cred că maşinile au depăşit demult termenul de casare.

Nu au însă altă soluţie, pentru că o singură firmă asigură transportul local în municipiu.
Consilierul Jean Magaon a acuzat, în şedinţa Consiliului local desfăşurată vineri, operatorul local de transport că foloseşte autobuze vechi pe traseele care deservesc localităţile aparţinătoare ale municipiului şi că pe acestea a majorat tariful de călătorie.
Dorin Ungur, patronul firmei de transport, spune că pe traseele spre satele aparţinătoare nu poate pune maşini noi, pentru că drumurile sunt stricate şi există chiar porţiuni neasfaltate, dar că pe traseele din oraş sunt numai microbuze noi.
Pentru că au existat mai multe nemulţumiri în legătură cu firma de transport local, municipalitatea se gândeşte să încredinţeze anumite linii de trasport şi altor firme.

Dana Ioan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !