Nu au muncitori

Nu au muncitori
HUNEDOARA – Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă oferă anual circa 900 de locuri noi de muncă celor care nu au o slujbă, numai în municipiul Hunedoara. Din păcate, şomerii de aici refuză să se angajeze din cauza salariilor mici.

Cele mai cerute meserii pe piaţa muncii sunt cele de dulgheri, fierari betonişti, sudori sau constructori. Hunedoara se confruntă cu lipsa forţei de muncă şi pentru că aceasta a plecat în Italia şi Spania.

 

„În 2003 o mare parte dintre muncitori au plecat în străinătate, iar cei care au rămas au peste 46 de ani şi nu înţeleg că meseriile pe care le au la bază nu mai sunt cerute de patroni. Evident au şansa recalificării, unde vârsta nu este un impediment”, spune Manuela Mihăescu, şefa agenţiei locale Hunedoara. Din 1291 de şomeri, doar jumătate mai beneficiază de indemnizaţie, restul ieşind din sistemul asigurărilor de şomaj.

 

„O mare dezamăgire o reprezintă populaţia romă. Sunt persoane care fie nu se declară ca aparţinând etniei, fie nu sunt în evidenţe”, adaugă Manuela Mihăescu. Pentru aceştia au fost făcute lunar burse a locurilor de muncă, însă rezultatele nu sunt cele scontate, pentru că la ele nu se prezintă mai mult de 30 de şomeri romi. Un aspect pozitiv este acela că, într-un oraş lovit de concedieri colective, AJOFM poate vorbi acum de creşterea numărului de locuri de muncă disponibile.

 

Grigore Roibu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !