Nu doar elevii chiulesc, in Timisoara si profesorii lipsesc de la ore

De M.S.
Nu doar elevii chiulesc, in Timisoara si profesorii lipsesc de la ore
Controalele anunţate de Inspectoratul Şcolar Timiş pentru a verifica prezenţa la orele de curs la liceele din judeţ, atât a elevilor cât şi a profesorilor pare că nu-i sperie pe elevi dar nici pe dascăli. La Colegiu „Regele Ferdinand I” din Timişoara în urma verificărilor făcute de oficialii Inspectoratului Şcolar Timiş, 12 dintre profesori nu au fost prezenţi la ore.

Timp de cinci zile, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Timiş au verificat prezenţa la curs la mai multe instituţii de învăţământ din Timişoara. Aceştia spun că în cazul unităţilor de învăţământ liceal-teoretic prezenţa este bună. 90% dintre elevi se aflau la ore în momentul controalelor. O prezenţă satisfăcătoare este şi în cazul liceelor vocaţionate, unde 85% dintre elevi au fost prezenţi. O problemă în ceea ce priveşte prezenţa elevilor la clase există în cazul învăţământului de la frecvenţă redusă şi de la seral. „Prezenţa la seral şi la frecvenţă redusă a elevilor a fost de 10%. Dacă se va menţine absenteismul clasele vor fi diminuate. Nu le vom aproba doar pentru a face normă cadrelor didactice”, a spus inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Timiş, Marin Popescu. Nu doar elevii au absentat de la ore. La unele şcoli din Timişoara, nici profesorii nu au fost prezenţi. Situaţia cea mai grava a fost la La Colegiu „Regele Ferdinand I” din Timişoara. „La Poştă, Electrotimiş, Ion C. Brătianu au absentat câte un profesor, iar la Emanuil Ungureanu câte două sau trei cadre didactice. În data de 17.10.2011 la Regele Ferdinand I au absentat 12 profesori” a mai spus inspectorul general, Marin Popescu. Potrivit oficialilor din inspectoratul şcolar, în prima etapă profesorilor, care au fost găsiţi absenţi, li se va tăia ora, iar dacă situaţia se va repeta conducerea unităţii de învăţământ va fi obligată să ia măsuri împotriva acelor dascăli. „În data respectivă am avut o singură verificare la 19:30 la seral şi la frecvenţă redusă. La opt dintre profesori li s-a reţinut pe statul de plată pentru că nu au fost prezenţi în unitate. La ceilalţi patru nu li s-a reţinut pentru că erau prezenţi în unitate şi făceau alte activităţi pentru că nu erau elevi la ore” a spus Angel Păcurar, directorul Colegiului „Regele Ferdinand I”. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar din Timiş spun că vor face verificări în continuare în unităţile de învăţământ pentru a vedea care este prezenţa la clasă. Ba mai mult, listele cu elevii absenţi găsiţi prin baruri, pe care oficialii Inspectoratului Şcolar Timiş le vor primi de la Poliţie, vor fi transmise nominal părinţilor.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !