Nu doresc să renunţe la icoane

19Comentarii
Nu doresc să renunţe la icoane
ORADEA – „Ne ajută să fim mai cuminţi, iar când avem lecţii mai grele, dacă ne uităm la ele nu mai e aşa de greu”, spune convins Titus Maghiar, elev în clasa a II-a la Şcoala Generală cu clasele I-VIII „Dacia”.

„Cel puţin psihic ne ajută foarte mult. Prin simpla lor prezenţă ne simţim mai protejaţi”, este de părere Francesca Prada, elevă în clasa a VIII-a. „Chiar dacă nu ne-ar face bine, nu ne încurcă cu nimic. Oricum, pe mine personal mă ajută mult din punct de vedere spiritual ”, a mărturisit Alexadru Filip, colegul Francescăi.

Acestea sunt doar o parte din argumentele elevilor în ceea ce priveşte prezenţa icoanelor în sălile de clasă. Scoaterea simbolurilor religioase a declanşat din nou o serie de discuţii. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT) trebuie să reglementeze prezenţa icoanelor în şcoli. Hotărârea aparţine Curţii de Apel Bucureşti, care s-a declarat de acord cu recomandarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării de a scoate icoanele din sălile de curs. Conform informaţiilor din presa centrală, decizia Curţii de Apel va fi atacată în instanţă.

Nimic oficial

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Bihor nu a primit nimic oficial în acest sens. Cu toate acestea, reprezentanţii IŞJ Bihor nu par mulţumiţi de decizia Curţii de Apel. „Deocamdată nu s-a schimbat nimic în acest sens. Părerea mea este că ar trebui să învăţăm câte puţin din specificul fiecărei confesiuni. Ar trebui să ştim mai multe despre oamenii din jurul nostru. Se tot vorbeşte de toleranţă, dar eu consider că scoaterea icoanelor nu este un semn de toleranţă. Acest simbol ar putea aparţine şi altor confesiuni, nu neaparat celor ortodocşi”, a declarat Liliana Antonescu, inspector general al IŞJ.

„Nu cred că împotriva voinţei comunităţii se va putea face ceva. Nu am avut niciodată reclamaţii cum că părinţii sau elevii ar fi nemulţumiţi de prezenţa acestora. Nu văd în ce măsură îi afectează negativ. Elevii le pot percepe aşa cum doresc, indiferent de confesiunea din care fac parte. Icoanele nu sunt impuse şi nici nu lezează pe cineva”, spune Florin Negruţiu, inspector de Religie.

Icoana, ajutorul psihologic

„Nu cred că scoaterea lor este cea mai bună soluţie. E adevărat că mi-am pus şi eu câteva întrebări vizavi de elevii care fac parte din alte confesiuni. Poate ar trebui să se găsească un simbol comun pentru toate confesiunile”, este de părere Mirela Toth, mamă şi în acelaşi timp învăţătoare.

„Psihologic, reprezintă un ajutor mare. Parcă altfel încep un test la matematică, dacă aruncă ochii spre icoană. Mai mult, cred că le dă şi o doză de moralitate”, consideră profesoara Luminiţa Gădoiu.

Ioana Iuhas



19Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor