Informația a fost transmisă în țară de către Ministerul Sănătății, care a informat că, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, Ministerul e cel ce organizează concursul național pentru admiterea în rezidențiat pe locuri și pe posturi, în sesiune unică, în trimestrul IV al fiecărui an, iar conform calendarului stabilit anul trecut, în data de 17 noiembrie 2019 trebuia să se desfășoare sesiunea
din anul acesta.
Ministerul Sănătății a detaliat că organizează această admitere în baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii şi al ministrului Educaţiei Naționale, care presupune elaborarea a șapte ordine de ministru, trei dintre acestea fiind comune MS și MEC.
„Primul dintre ordinele comune vizează aprobarea Metodologiei pentru desfășurarea concursului de Rezidențiat. Prin cel de-al doilea, se desemnează comisia comună centrală și comisiile locale pentru organizarea concursului de rezidențiat pe post și pe loc la Medicină, Medicină dentară și farmacie, sesiunea noiembrie 2019; (conform art. 7 din HG nr. 899/2002). Iar in cel de-al treilea, se aprobă cifra de școlarizare la Rezidențiat”.
Fiindcă nu-i ministru, suferă tinerii
Reprezentanții Ministerului Sănătății susțin că au întocmit toate actele necesare, dar având în vedere că la Ministerul Educației Naționale nu a fost numit un ministru sau ministru interimar, se află în imposibilitate de a emite aceste acte normative.
„Deși am sperat să nu ajungem în această situație și am sperat că vom avea un ministru al Educației, în baza propunerii transmise de premier la
președintele României, iată ca ne vedem nevoiți să luăm o decizie de amânare a concursului, pentru binele celor care doresc să se specializeze pentru a-și îngriji și ajuta semenii”, a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea, care crede că această situație putea fi evitată, dacă nu ar fi fost la mijloc jocuri politice.
Noile date de rezidențiat
În acest context, a fost gândit un nou calendar pentru desfășurarea concursului. Astfel, concursul național se va desfășura în data de 8 decembrie 2019, începând cu perioada de înscriere, 28 octombrie – 11 noiembrie 2019 și transmiterea listelor cu candidații înscriși de către Direcțiile
de Sănătate Publică Județene și a municipiului București către Ministerul Sănătății, până cel târziu în 14 noiembrie 2019.
Centralizarea listelor de către Ministerul Sănătății și defalcarea candidaților pe centre universitare se vor face până cel târziu în 25 noiembrie 2019, iar afișarea pe site-ul rezidențiat.ms.ro a listelor cu candidații admiși în concurs, pe centre universitare și domenii, se va face în 27 noiembrie 2019. Sesizarea de către candidați a eventualelor erori de redactare se va putea transmite până cel târziu în 29 noiembrie 2019. Afișarea pe site-ul rezidențiat.ms.ro și pe site-urile facultăților de medicină și farmacie a repartizării candidaților pe săli, în funcție de domeniul pentru care s-au înscris, se poate până în 5 decembrie 2019.
Alegerea posturilor/locurilor de candidați, în funcție de punctajul obținut, se poate în 17,18 și 19 decembrie 2019.
Semnarea contractelor individuale de muncă cu unitățile sanitare se va face între 6-14 ianuarie 2020, iar repartiția pe clinici de pregătire se va realiza în perioada 14-16 ianuarie 2020.
La fel ca în anii trecuți, concursul se va desfășura în 6 centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.
Concursul se va desfășura după aceeași metodologie, sub formă de test-grilă, cu 200 de întrebări, pe o durată de 4 ore, iar Ministerul Sănătății a transmis că va publica pe site-ul oficial http://www.xn--rezidentiat-nyd.ro/ toate amănuntele privind numărul locurilor şi posturilor, metodologia și condițiile de participare.
Trimite articolul
XA facut Foncea plangeri la SRI si s-a speriat ministra! A anulat rezidentiatul!
Și dacă se amână, crește sau scade șpaga ?
si de ce nu-i ministru? pentru ca nu vrea paltonul lui Iohannis. asta a fost strategia PNL din 2016 pana acum – sabotaj total. sa se duca tara de rapa numai sa nu faca PSD-ul nimic. indiferent cati sufera, indiferent de pierderi. mai tineti minte in 2016 cand PNL-ul, sub conducerea lui Bolojan, a blocat consiliul local si judetean pentru ca nu le-a iesit lor majoritate? si s-au certat ca prostii jumatate de an, de nu s-a facut mai nimic inafara de, bineinteles, plata salariilor?
http://www.bihon.ro/sabotaj-politic-in-sens-dublu/1689034
https://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-1-13-20/consiliul-judetean-va-plati-avocati-in-procesul-in-care-acuza-pnl-bihor-ca-blocheaza-abuziv-proiectele-judetului-liberalii-au-iesit-din-sala-136349.html
uite de-asta o sa votez PSD la urmatoarele alegeri. pentru ca astia nu merita sa aiba nici o functie de conducere, si macar PSD-ul mi-a scazut impozitele din 2016 pana acum (inclusiv TVA, mai tineti minte cum PNL era impotriva?). aleg raul mai mic.
Foncea ar desființa examenul de rezidențiat
Da mă ANON, votează cu psd, să fii sănătos.
Ar fi bine să rămână tot psd la guvernare, pentru că vor fi nevoiți de economie să taie ce a dat… asta se va întâmpla orice ar fi la guvernare….
Interlopii fac legea în România.
Mulțumim psd