Nu încurcaţi competenţele!

Nu încurcaţi competenţele!
Pentru a elimina confuziile, IPJ Bihor informează cetăţenii cu privire la atribuţiile Poliţiei.

 Printr-un comunicat de presă, IPJ Bihor aduce în atenţia cetăţenilor că Poliţia nu face demersuri pentru eliberarea actelor de identitate, a permiselor de conducere, a paşapoartelor sau pentru înmatriculările ori radierile auto. Poliţia Română face parte din MAI şi este instituţia specializată a statului care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii.

Competenţele Poliţiei Române

„Pentru a spori gradul de cunoaştere de către cetăţeni cu privire la competenţelePoliţiei Române, vă facem cunoscut faptul că activităţile de eliberare şi evidenţă a documentelor enumerate mai sus nu sunt de competenţa Poliţiei Române, fiind desfăşurate de funcţionari publici ai Serviciilor Publice Comunitare (SPC), din cadrul Prefecturilor judeţene”, precizează Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. Astfel, pentru emiterea şi preschimbarea permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare auto, cetăţenii trebuie să se adreseze SPC – Regim Eliberări Permise de Conducere şi Înmatriculări Autovehicule, iar eliberarea paşapoartelor este de competenţa Serviciului Paşapoarte, ambele în subordinea Prefecturii Bihor. Totodată pentru emiterea actelor de identitate, cetăţenii trebuie să se adreseze Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor din cadrul Primăriei Municipiului Oradea.

Alexandra Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !