„Nu mi s-a părut un arbitraj în regulă la acest meci”

De Gavril Nutiu
Reactualizat la:
1Comentariu
„Nu mi s-a părut un arbitraj în regulă la acest meci”
Deși nu obișnuiește, de regulă, să facă observații cu privire la calitatea arbitrajului, antrenorul Cristian Achim a ținut să facă unele observații critice în acest sens, la finele partidei cu SCM Timișoara.

„Aș dori să mă refer la un aspect poate mai puțin văzut. Mie nu mi s-a părut un arbitraj în regulă la acest meci. Nu mi se pare normal să nu avem nicio aruncare liberă în prima repriză. Zero «libere» acordate pentru noi în primele douăzeci de minute! Eu nu am mai văzut așa ceva de mult timp. Iar faptul că Valeika a fost pedepsit cu mare ușurință a ajutat foarte mult echipa din Timișoara”, a declarat antrenorul CSM CSU Oradea, Cristian Achim.

Arbitrii meciului CSM CSU Oradea – SCM Timișoara au fost Bogdan Podar (Cluj-Napoca), Sorin Drugău (Brașov) și Dan Narcis (Buzău).

CSM CSU Oradea a pierdut cu scorul de 85-88 meciul de acasă cu SCM Timişoara. După o victorie de moral obţinută etapa trecută pe terenul Craiovei, echipa noastră a suferit un neaşteptat "duş rece" în faţa unei echipe căreia puţini îi dădeau vreo şansă în această partidă. Venită cu doar zece jucăt...



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor