“Nu ne prezentam pe teren”

Reactualizat la:
“Nu ne prezentam pe teren”
Gigi Becali a declarat luni seara la o emisiune televizata ca jucatorii Stelei nu vor juca joi cu Lens, in semn de protest pentru ceea ce el patimeste cu Fiscul.

Becali a declarat ca se lupta pana la ultima picatura de sange si a amenintat fara perdea. El a spus ca nu il intereseaza cei 7 milioane de euro datorii, dar ca nu vrea sa ii dea unora care nu merita, iar averea sa este de peste o jumatate de miliard de euro.
Gigi Becali a declarat ca a fost sunat de jucatorii Stelei care au spus ca nu vor aparea pe teren joi, contra lui Lens.

“Noi suntem solidari, noi joi nu ne prezentam pe teren, pierdem meciul cu 2-0”, a spus Becali ca i-ar fi transmis jucatorii.

“Vrem sa aratam ca suntem o familie, pentru ca ti-ai riscat averea ca sa ne dai banii, te-ai imprumutat cu dobanda, te-ai purtat cu noi ca un parinte. Nu vom juca cu Lens in semn de protest si solidaritate cu patronul, parintele si fratele lor, Gigi Becali”, a mai spus patronul Stelei. “Mi-au dat lacrimile cand am auzit asta”.

Gigi Becali a declarat ca a investit in Steaua 20 de milioane de dolari in cei cinci ani de cand a preluat clubul. “Daca nu bagam acesti bani, Steaua nu mai exista, era in Divizia C’, a declarat Becali.

“Nu mai pot dona nici cele 150 de case de la Vadu Rosca, nu le pot termina. 500 de oameni vor sta in frig si zapada”, a incercat Becali sa sensibilizeze.

“Am sa ma lupt pana la capat, m-au enervat rau de tot. Acum m-au scos din sarite, am sa ma razboiesc cu ei pana la ultima picatura de sange. Nu mai pot eu de dusmanii mei. Poate sa fie si Traian Basescu, ca ii rup tacalia”, a amenintat Becali.

“Ma intereseaza pe mine 7 milioane? Nu ma intereseaza. Ce vreau sa dau, dau eu ca vreau din inima. La oameni saraci dau singur, nu lui Tariceanu si nici Basescu. Sunt prea puternic acum ca sa ma sperie ei pe mine. Le voi pune banii in cont si daca Justitia va spune sa dau cei 7 milioane sa ii ia de acolo”, a declarat patronul Stelei.

“Autoritatile statului sunt pornite pe mine. Ca dovada, astazi am primit o amenda de 30 RON pentru ca scrie in procesul verbal <<am oprit masina in unghi fata de bordura>>”.

“Averea mea este de o jumatate de miliar de euro la acest moment”, a mai spus Becali.


Sursa: Onlinesport.ro