Nu parcati masinile pe Dragalina, ADP vine cu deszapezirea!

De T.E.X.
Nu parcati masinile pe Dragalina, ADP vine cu deszapezirea!
Reprezentanții Primăriei Timișoara fac apel la șoferii care au autoturisme parcate pe bulevardul General Ion Dragalina să elibereze spațiile de parcare astfel încât angajații societății Administrarea Domeniului Public (ADP) să poată interveni pentru a curăța zona de zăpadă marți seara și în noaptea de marți spre miercuri.

Oficialii municipalității fac apel la cetățeni să le ofere sprijinul pentru a putea aduna zăpada de pe străzi, de pe marginea carosabilului și din parcări prin eliberarea acestor zone de maşini.

„Rugăm cetăţenii care au maşini parcate pe bulevardul Dragalina, între pod şi gară, pe ambele sensuri, să elibereze parcarea pentru ca ADP să poată interveni marţi seara şi în cursul nopţii de marţi să încarce şi să transporte zăpada. Cu cât reuşim să transportăm mai multă zăpadă în afara Timişoarei cu atât reducem riscul de inundaţii odată cu încălzirea vremii”, precizează şefa Direcţiei de Comunicare a Primăriei Timişoara, Violeta Mihalache.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !