Nu participă la CE de seniori

De Gavril Nutiu
Nu participă la CE de seniori
Judoka Larisa Florian s-a accidentat și nu va putea concura la Tel Aviv.


Ghinion teribil pentru Larisa Florian! Cea mai bine clasată judoka din România a suferit o accidentare și nu va putea lua parte la Campionatul European de seniori, competiție care va avea loc în weekend, la Tel Aviv (Israel). Delegația României a făcut deja deplasarea în Israel, dar fără judoka orădeană.

„Larisa s-a accidentat la umărul stâng, chiar înainte de plecare. Nu este o leziune gravă, e vorba de o recidivă. De comun acord cu sportiva, am decis că este mai bine să nu riscăm o accidentare mai serioasă”, ne-a declarat antrenorul Larisei Florian, Aurelian Fleisz.

Conform unor zvonuri vehiculate în judoul românesc, Larisa Florian ar urma să reprezinte în viitorul apropiat o altă țară, Emiratele Arabe Unite. Zvonul este însă infirmat cu vehemență de antrenorul Aurelian Fleisz.

„Nu confirm astfel de știri, sunt cu totul false. Este vorba de lucruri neadevărate care se spun despre noi, așa cum s-a mai întâmplat de altfel și în trecut. Probabil că sunt lucruri legate de mai vechile noastre neînțelegeri cu federația, datorită faptului că Larisa nu a dorit să se pregătească împreună cu lotul național, la Cluj-Napoca. Nu dorim însă să intrăm în niciun fel de polemici cu nimeni, adevărul va ieși până la urmă la iveală”, s-a mărginit să declare Aurelian Fleisz.

Era favorita nr. 4

Larisa Florian, cea mai bună sportivă bihoreană a ultimilor ani, se află pe locul 4 în topul mondial al categoriei sale, 52 kg. Ea era de altfel cotată cu șansa a patra la titlul continental acestei categorii, la CE de la Tel Aviv. Din păcate, accidentarea suferită o va împiedica să-și apere șansele pe tatami.

Delegația României la CE 2018 cuprinde următorii sportivi: Alexandra Pop, Monica Ungureanu (48 kg), Andreea Chițu (52 kg), Loredana Ohâi (57 kg), Ștefania Dobre (63 kg) la feminin, respectiv Alexandru Raicu, Marcel Cercea (73 kg), Eduard Șerban (90 kg), Kunszabo Luca (100 kg) și Vlăduț Simionescu (+100 kg) la masculin.

Lotul nostru național se află la prima competiție majoră sub conducerea noului antrenor coordonator, Kohei Oishi (Japonia).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !