Nu se înghesuie la cumpărarea cabinetelor

Medicii de familie nu se grăbesc
Medicii de familie nu se grăbesc
Medicii de familie au la dispoziţie o lună, începând cu 15 august, pentru a depune la consiliile locale sau la Consiliul Judeţean cererile privind cumpărarea cabinetelor medicale în care îşi desfăşoară activitatea.

În judeţul Bihor există peste 300 de cabinete care pot să fie achiziţionate, conform Legii nr. 23/2006, care reglementează vânzarea spaţiilor cu destinaţie de cabinete medicale, precum şi a celor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical.

Potrivit legii, preţul pe metru pătrat a fost stabilit în funcţie de zonele în care se află spaţiul. Astfel, metrul pătrat la un cabinet medical din Bucureşti, care a fost catalogat cu gradul 0, este de 70 de euro/metru pătrat, iar cel mai scăzut preţ îl au cabinetele din localităţile rurale şi cu populaţie mică. Aici preţul este de 15 euro/metru pătrat.

55 de cereri

Potrivit afirmaţiilor inspectorului Andrei Caşotă, de la Serviciul Comunicare din cadrul Primăriei Oradea, până acum au fost depuse pentru cele 117 cabinete ce aparţin de municipalitate doar 55 de cereri, în timp ce la Consiliul Judeţean, pentru cele 67 de cabinete aflate în proprietate, au fost depuse 70 de cereri.

„Nu sunt dezinteresaţi, dar mulţi dintre medici se află în această perioadă în concediu. Lumea nu s-a înghesuit, ci a analizat mai bine problema. Cu siguranţă însă că până la termenul-limită de depunere a cererilor, toţi medicii o vor face”, susţine dr. Mircea Dumitrescu, medic de familie.

Probleme la sate

Există însă multe voci care susţin că în mediul rural lupta este mult mai acerbă. Deşi au acum legea de partea lor, medicii se confruntă cu împotrivirea unor consilieri locali care nu sunt de acord să cedeze spaţiile respective. Rămâne astfel de văzut câţi medici vor deveni într-adevăr proprietari ai cabinetelor în care îşi desfăşoară activitatea.

Viorica Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase