Nu se înghesuie să devină directori

ORADEA - Perioada de înscriere pentru concursul de ocupare a funcţiilor de director în şcolile bihorene s-a încheiat la finele săptămânii trecute, iar numărul candidaţilor a ajuns la aproximativ 130.

Numărul celor înscrişi este însă mai mic decât numărul funcţiilor de conducere scoase la concurs de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor. La acest moment sunt declarate vacante un număr de 136 de posturi de director în 37 de grădiniţe, 37 de licee şi şcoli de arte şi meserii şi 62 de şcoli cu clasele I-VIII.

Probele de concurs vor fi susţinute de fiecare candidat în aceeaşi zi, fiind testate cunoştinţele de leguslaţie, de limbă străină şi planul managerial al candidatului. „În acest moment centralizăm dosarele în funcţie de şcoala pentru care a optat fiecare şi vom începe lucrul la programarea candidaţilor, programare care va ţine cont de faptul că fiecare candidat va avea la dispoziţie 45 de minute pentru cele trei verificări”, ne-a declarat Daniel Negrean, purtătorul de cuvânt al IŞJ Bihor.

Fără căutare

Concursul se va desfăşura în perioada 1-18 aprilie la sediul IŞJ Bihor, iar rezultatele vor fi finale, cei care vor fi admişi urmând să fie manageri şcolari pentru următorii patru ani. Totuşi postul de director nu pare să atragă mulţi candidaţi, unele şcoli, cum ar fi C.T. „Brâncuşi”, şcoala „Ioan Slavici” sau „Decebal” din Oradea care nu au nici măcar un candidat pentru postul de conducere.

Interesul relativ scăzut, o concurenţă mai mică de un candidat pe post, este explicată de reprezentanţii IŞJ prin remuneraţia mică a directorilor şcolari şi prin numărul mare de atribuţii ce revin managerilor şcolari.
Valentin Teuca



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase