Nu stau cu ochii pe ceas! Tu ce faci?

De Otilia Șandor
4Comentarii
Nu stau cu ochii pe ceas! Tu ce faci?
Eveniment tragic. Victime multiple. Chiar sub ochii tăi. Zici că dai dovada de simţ civic şi suni rapid la 112. Dar apoi, în timp ce te îngrozeşti de imaginea dată de evenimentul tragic, stai și te uiţi la ceas. Timpul trece greu.

Te uiţi la ceas şi, chiar dacă nu înjuri, tot gândeşti ceva de genul: „Au trecut X minute şi încă nu au ajuns ăştia de la Ambulanţă/SMURD. Ce fac de nu mai vin, că mor oamenii aici!”.

De mult timp mi-am propus să urmez un curs de prim ajutor mai avansat. De-a lungul anilor, am mai avut ocazii, sporadic, să mă iniţiez în acordarea de prim ajutor în situaţii speciale.

Pe plan local, Ambulanţa şi SMURD au avut programe  de învăţare a oamenilor simpli. De câţiva ani, SMURD a iniţiat un proiect special şi a vrut să intre în şcoli pentru a învăţa copiii să acorde prim ajutor. Într-un an, zece şcoli au fost implicate, iar copiii au fost fericiţi că au învăţat la şcoală ceva util, care le poate folosi oricând în viaţă.

Proiectul SMURD din păcate s-a oprit… Inspectoratul Şcolar îşi schimbă şefii. Nu e cine să aprobe, să-şi ia responsabilitatea, de parcă un astfel de proiect ar dăuna copiilor. Se schimbă şefii şi la Ministerul Educaţiei şi al Sănătăţii. Nimeni nu decide nimic.

Apare Colectiv. Fenomenul a şocat o ţară întreagă. Exclamaţia a fost una de genul „Doamne dă la noi să nu se întâmple, că e dezastru!”.

Şi de ce e dezastru? Simplu, pentru că numărul bihorenilor care ştiu să acţioneze în situaţii de urgenţă este extrem de mic. De altfel, România se află pe loc codaş în Europa şi în lume la acordare de prim ajutor.

În ţările civilizate, pruncii de patru ani ştiu exact să urmeze protocolul în astfel de cazuri.

La noi, nu există un acord nici la nivel de ministere.

Acum trei ani deja, la Oradea, Asociaţia Pentru Viaţă a Ambulanţei Bihor a pornit un proiect pe cont propriu, de învăţare în masă, a manevrelor de bază de resuscitare. Te înscrii pe site-ul http://ambulantabihor.ro/ şi eşti învăţat să salvezi un om aflat în stop cardio-respirator.

De la debutul proiectului şi până acum, lunar sunt instruiţi între 30 şi 60 oameni, inclusiv elevi, reprezentanţi de asociaţii şi ong-uri. Interesul fiind foarte mare, cursul s-a prelungit de la trei ore la circa  cinci ore, cursanţii dorind să afle mai multe informaţii decât cele din curricula de curs.

Apoi, a absolvit un prim lot de voluntari la Ambulanţa Bihor, adică oameni care au dorit să înveţe mai mult din acordarea de prim ajutor şi care vor să lucreze voluntar, adică neplătit, la Ambulanţa de la Oradea şi la substaţiile din judeţ.

Săptămâna aceasta, un al doilea lot de voluntari, mult mai numeros (81) a ieşit după multe cursuri intensive, foarte pregătit de patru asistenţi şi medici formatori de la Ambulanţa Bihor. Spun asta pentru că s-a aprobat mărirea numărului de voluntari care să fie acceptat în urma examenului final, datorită nivelului mai mare de pregătire şi determinare prestat de cursanţi.

Mă număr cu bucurie şi eu printre ei pentru că sigur nu voi sta cu ochii pe ceas dacă cineva păţeşte ceva în preajma mea, chiar şi în timpul meu liber.

După 4 minute de când un om intră în stop cardiorespirator (majoritatea tipurilor de stop cardiorespirator sunt resuscitabile) apar leziuni la nivelul creierului. Dacă nu se încep imediat manevrele de resuscitare, acel om poate fi readus la viaţă de echipajele specializate chemate în ajutor, dar riscă să rămână cu sechele o viaţă.

Eveniment tragic. Victime multiple. Chiar sub ochii tăi. Tu ce faci?



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor