Nu ştie ce fel de rudă e cu Lucan

Nu ştie ce fel de   rudă e cu Lucan
„Habar nu am. Rude din astea sunt foarte multe. Suntem ceva rude, da, dar habar n-am ce fel de rude.

Am citit în presă despre problemele familiei Lucan cu Justiţia. Însă nu mă intere. Fiecare să-şi rezolve problemele pe care le are cu Justiţia. Dacă e vinovată, face puşcărie, dacă nu e, nu face puşcărie. Acela e vinovat despre care spune Justiţia că e vinovat. Şi dacă e vinovat şi are cazier, înseamnă că nu ar trebui să facă parte din CA. Dacă nu are, poate să facă parte din orice consiliul de administraţie. Cei care au propus-o trebuiau să ştie că are sau că nu are”. A fost declaraţia preşedintelui PDL Bihor, Stefan Seremi, despre Daniela Lucan. Informat de Jb că Daniela Lucan a primit „neînceperea urmăririi penale” de la procurori, pe motiv că nu ar fi avut intenţia să comită o infracţiune („a lipsit aspectul subiectiv” – a fost motivaţia oficială a procurorilor), Seremi a decretat că în acest caz femeia nu ar trebui arătată cu degetul.

Seremi spune că PDL a votat-o pe Lucan deoarece partidul său a votat toate propunerile la acea şedinţă a CJ Bihor, desfăşurată la finele lunii iunie. De ce a votat tot? Pentru că PDL a primit un post în CA la Spitalul Municipal Curteanu, în persoana Danielei Cladovan.

C.C.

Foştii manageri se acuză între ei

Dezvăluirile lui Bodog despre ex-managerul Muţ

Mang o susţine fără rezerve pe Lucan

Szabo, „no comment”

Szabo, „no comment”

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !