„Nu tăiem castanii”

1Comentariu
„Nu tăiem castanii”
Leontin Pătcaş asigură că nu vor fi tăiaţi castanii şi promite câteva corijări ale proiectului.

Pe Leontin Pătcaş l-am găsit vineri la amiază la biroul său, restudiind proiectul pentru amenajarea celor 90 de locuri de parcare în preajma blocurilor dintre bulevardul Decebal şi Liceul German.

Proiectul nu e definitiv, vom renunţa la cele câteva locuri de parcare care ajung până sub geamuri, la colţ de bloc. Nici castanii nu îi vom tăia, nici nu s-a pus problema, că nu suntem criminali. Nici ieşire auto printre blocuri spre bulevard nu se face, ci doar spre strada Shakespeare, lată de doar cinci metri. Într-adevăr, se va scoate o parte din gardul viu şi se va îngusta spaţiul verde. Dar parcările le facem tot pentru locatari, nu pentru mine, şi vor fi la 15 metri de blocurile celor care se opun. Şi intervenim doar pe domeniul public, aşa că trebuie să înţeleagă că nu pot stopa lucrările publice”, ne-a declarat Pătcaş, şeful Serviciului Drumuri şi Poduri din cadrul Primăriei Oradea.

 

Şi „castane”

 

Chestionat asupra replicii vulgare pe care ar fi folosit-o faţă de o tânără locatară, Leontin Pătcaş ne-a răspuns următoarele: „Am mers ca să consult locatarii şi să îmbunătăţim proiectul, nu să pierd timpul cu generalităţi şi inepţii de genul că de ce nu scoate Primăria tramvaiul de pe bulevard ca să pună autobuze? N-am vreme de pierdut cu oameni care o ţin cu tot dinadinsul numai pe-a lor. Şi pe mine m-a întâmpinat o locatară cu «ce puii mei…», după cum a auzit şi colega ce mă însoţea. Aşa că posibil să fi ridicat şi eu tonul. Dar dacă tânăra în cauză are sensibilităţi, ne putem judeca”.

C.H.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor