Nu trageţi în Cosmin Baidoc!

6Comentarii
Cosmin Baidoc
Cosmin Baidoc
Căpitanul CSM Frigo Conty nu trebuie scos „ţap ispăşitor” pentru mingea pierdută în final.

În ultimul minut al meciului cu Spandau Berlin, la scorul de 8-6, căpitanul orădenilor, Cosmin Baidoc, a scăpat o minge, ratând o pasă uşoară către Andrei Creţu, care se afla într-o poziţie favorabilă de a înscrie. Mai multe voci din tribună, precum şi unul din comentatorii TV ai partidei, au făcut o similitudine între gafa lui Baidoc şi cea a unui alt poloist orădean, Florin Bonca, în finalul meciului de tristă amintire dintre România şi Canada, de la turneul preolimpic din 2008.

Din capul locului trebuie spus însă că o astfel de comparaţie între cele două partide este total nefericită şi neavenită. România a pierdut atunci în faţa Canadei, în timp ce CSM Frigo Conty a câştigat totuşi la două goluri diferenţă meciul cu Spandau. În al doilea rînd, Canada nu însemna şi nu înseamnă nici acum nimic în poloul mondial, în timp ce Spandau este o echipă de top din Europa. În al treilea rând, nu este normal ca eşecul ratării calificării să fie pus pe seama unui singur jucător, fie el Bonca sau Baidoc, indiferent de gafa comisă. Întreaga echipă orădeană a înregistrat o cădere în sfertul patru, când nu a mai reuşit să înscrie niciun gol, iar acest lucru ne-a costat. Oricum, CSM Frigo Conty trebuie felicitată pentru performanţa de a fi fost atât de aproape de semifinalele unei cupe europene. Poloiştii orădeni şi-au dominat titratul adversar timp de 75% din meci, ratând o calificare pe care ar fi meritat-o din plin.

G.N.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor