„Nu vom rata calificarea la JO”

1Comentariu
„Nu vom rata calificarea la JO”
ORADEA – Prezent la partidele primului turneu final al Superligii Naţionale de polo pe apă, antrenorul reprezentativei, Vlad Hagiu, şi-a exprimat admiraţia faţă de Bazinul olimpic din Oradea.

. „Parcă nici nu-mi vine să cred că avem în România o astfel de bijuterie de bazin. Nu voi ezita să mut în viitor la Oradea cartierul general al pregătirilor echipei naţionale”, a afirmat Vlad Hagiu.

Subestimarea adversarului

Selecţionerul reprezentativei a încercat să explice evoluţiile modeste ale echipei României la recentul Campionat Mondial, unde poloiştii tricolori s-au clasat doar pe locul XI. „Totul a pornit de la eşecul cu Canada, datorat unei metehne tipice pentru noi, românii, subestimarea adversarului. Jucătorii au crezt că echipa Canadei se va retrage în faţa noastră, dar nu a fost deloc aşa şi noi am plătit scum această desconsiderare. Sigur, am încercat apoi să reparăm ce se mai putea, dar nu am reuşit. Pentru mine personal, este un eşec, dar promit să ne revanşăm”, a spus Hagiu.

Antrenorul este convins că echipa sa deţine un potenţial suficient pentru a reveni în elita mondială a poloului şi pentru a se califica la Jocurile Olimpice de la Beijing. „Eu cred în continuare în aceşti jucători, iar echipa este competitivă şi are capacitatea de a se califica la Olimpiadă. Avem două şanse pentru calificarea la Beijing, cea mai importantă fiind la turneul preolimpic, care va avea loc chiar aici, la Oradea, în luna martie 2008”, opinează Vlad Hagiu.

„Bisericuţe” între jucători

Selecţionerul echipei naţionale a mărturisit că o altă cauză a evoluţiei necorespunzătoare de la CM 2007 a fost o anumită lipsă de unitate a jucătorilor. „Am simţit că în grup există bisericuţe între jucătorii proveniţi de la diferite echipe de club. Este un fapt inadmisibil, care voi avea grijă să dispară de acum înainte. Eu consider că selecţionarea la echipa naţională trebuie să fie obiectivul suprem al fiecărui sportiv, iar aici, fiecare trebuie să uite de clubul de la care a venit şi să dea totul pentru culorile reprezentativei”, ne-a declarat antrenorul Vlad Hagiu.

Referitor la calitatea primului turneu final, desfăşurat la Oradea, selecţionerul a dorit să remarce dramatismul întâlnirilor şi mai puţin calitatea tehnică a partidelor. „Se simte că jucătorii nu sunt încă obişnuiţi cu noul bazin, dar se vor acomoda. Calitatea jocurilor va creşte, veţi vedea, la turneele care urmează”, a spus Vlad Hagiu.

Gavril Nutiu



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor