Numai victorii pentru Crisul la polo juniori III

De Gavril Nutiu
Juniorii III ai CS Crişul au luat o opţiune serioasă la titlu
Juniorii III ai CS Crişul au luat o opţiune serioasă la titlu
Echipa de polo a CS Crisul (antrenor Ciprian Câmpianu) a obţinut cinci victorii din tot atâtea meciuri disputate la primul turneu final al CN pentru juniori III, după cum urmează: 8-7 cu Amefa Arad, 10-6 cu Rapid, 15-1 cu Colegiul „Emil Racoviţă” (CER) Bucureşti, 18-4 cu CSM Oradea şi 7-6 cu CSŞ nr. 3 Steaua Bucureşti.

Turneul s-a desfăşurat la Bazinul Dinamo din Capitală. Formaţia Crişul a fost condusă de antrenorul Eugen Băjenaru, „titularul” Ciprian Câmpianu fiind plecat cu echipa naţională de seniori la JO de la Londra, unde este „secundul” lui Kovács István. CSM Oradea (antrenor Petru Gepian), formaţie alcătuită din jucători mai mici cu cel puţin un an ca vârstă, a obţinut o singură victorie, cu CER Bucureşti.

Crişul s-a instalat în mod autoritar pe prima poziţie a clasamentului şi este principala favorită la titlul naţional înaintea celui de-al doilea turneu final al campionatului, care va avea loc la Oradea, în perioada 17-19 august. Poloul orădean vizează astfel cel de-al cincilea titlu de campion din actualul sezon, după cele obţinute de CSM Digi la seniori, Crişul la senioare, respectiv echipele CS Crişul la juniori I şi II. „Avem ambiţia să câştigăm în acest an la polo tot ce se poate câştiga, toate titlurile posibile de campioni, pentru a confirma munca serioasă şi eforturile care se depun în oraşul nostru pentru sportul cu mingea pe apă”, afirma cu câteva săptămâni în urmă directorul CS Crişul, Ionel Bungău.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase