Numărul avorturilor, apropiat de cel al naşterilor

Numărul avorturilor, apropiat de cel al naşterilor
BUCUREŞTI – Numărul avorturilor din România reprezintă mai mult de două treimi din numărul total al naşterilor, arată statistici ale Ministerului Sănătăţii.

Pe parcursul anului 2005, au recurs la avort 160.000 de femei, iar numărul naşterilor a fost de 220.000. Cele mai multe avorturi se înregistrează în rândul femeilor cu venituri reduse şi cu un nivel scăzut de educaţie.

În anul 2005, 17.000 de adolescente cu vârsta între 15 şi 19 ani au făcut avort. După trei întreruperi de sarcină, creşte cu 15 % posibilitatea infertilităţii şi pot să apară şi infecţii ale aparatului genital.

Medicii le consiliază pe paciente în legătură cu metodele de contracepţie, dar de multe ori se lovesc de reticenţă: “Nu folosesc anticoncepţionale de frică să nu se îngraşe, iar sterilet nu îşi pun tot de frică”, spun asistentele medicale care se confruntă cu lipsa educaţiei sexuale la paciente.

În România, legea permite ca avortul să se facă la cerere, dacă evoluţia sarcinii nu depăşeşte 14 săptămâni. Adolescentele însărcinate care au împlinit 16 ani au dreptul să decidă singure dacă păstrează sau nu sarcina.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !