Numărul „senatorilor” ar putea creşte

ORADEA – În ultima şedinţă de Senat a Universităţii din Oradea a fost modificată metodologia alegerilor astfel că alegerea în funcţii de conducere a persoanelor care nu fac parte din Senat sau consiliul facultăţii va majora numărul de membri al structurii.

Dacă până acum numărul de membri ai consiliilor facultăţii era prestabilit acum acesta poate creşte articolele 41 şi 23 din metodologia alegerilor fiind modificate.

„Decanul, prodecanul şi secretarul ştiinţific al consiliului facultăţii aleşi din afara acestuia devin membri ai consiliului, suplimentând numărul de membri prestabilit conform art. 20 din prezenta metodologie. Aceasta presupune o eventuală restabilire a raportului dintre studenţii şi cadrele didactice membri ai consiliului facultăţii”, se arată în noua metologie.

Aceeaşi reglementare se va aplica şi în cazul rectorului, prorectorilor şi secretarului ştiinţific al senatului în cazul în care sunt alese persoane din afara structurii. Modificările au fost votate în unanimitate de Senatul Universităţii în şedinţa de luni şi vor fi aplicate la alegerile de la nivelul facultăţilor şi de la nivelul Senatului.
Valentin Teuca



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !