Number one la „Flori în Oraşul Florilor”

Number one la „Flori în Oraşul Florilor”
Peste 250 de copii din zece judeţe au participat la această ediţie a Festivalului.

Solistele Ioana Borodan şi Cristina Pavel, dar şi grupele de performanţă de la Fit Vogue Center au participat la sfârşitul săptămânii trecute la Festivalul naţional de muzică uşoară şi dans modern „Flori în Oraşul Florilor”, Timişoara 2010. Evenimentul organizat la Palatul Copiilor din Timişoara se află la a XIX -a ediţie. Chiar dacă este un an de criză, iar festivalul s-a bucurat doar de donaţii făcute de părinţi şi de o sumă mică provenită de la Consiliul Judeţean Timiş, organizatorii nu au vrut să renunţe la competiţie. Aceasta fiindcă odată retras de pe harta unor astfel de concursuri este foarte greu să revii.

Patru premii I

Şi ediţia din acest an a fost găzduită de Iulius Mall care a şi asigurat o pungă cu cadouri pentru fiecare dintre cei peste 250 de participanţi. Concursul a durat mai bine de şapte ore. Primii au intrat în concurs competitorii de la secţiunea muzică uşoară. Micuţele artiste Ioana şi Cristina au fost printre primii competitori de la muzică uşoară care au urcat pe scenă. 36 de solişti, grupaţi pe diferite categorii de vârstă au trecut prin faţa juriului, compus din personalităţi ale culturii din Timişoara. Festivalul a fost deschis de gazde, adică de Grupul Flores de la Palatul Copiilor Timişoara cu un microrecital. Ioana şi Cristina au cucerit cu inocenţa şi prestaţia lor juriul, care a bătut ritmul şi le-a aplaudat pe solistele care au reprezentat Oradea în concurs. Ambele au reuşit să obţină premiul întâi la categoria clasele I-IV. Cu aplauze şi cu locul întâi la clasele I-IV, respectiv V-VIII au fost răsplătite şi fetele din grupele de performanţă de la Fit Vogue Center care au repetat performanţa de anul trecut.

Veronica Bursaşiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !