Numere expirate

4Comentarii
Foto arhiva
Foto arhiva
BIHOR – În urma unor acţiuni desfăşurate de poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Girişu de Griş, doi conducători auto au fost „traşi” pe dreapta, deoarece nu îndeplineau condiţiile legale de punere în circulaţie a autovehiculelor cu care aceştiau se deplasau.

Astfel, în cursul după-amiezii de ieri, în timpul unei misiuni executate în localitatea Tărian, poliţiştii de frontieră din Girişu de Criş au oprit pentru verificări un autovehicul care în locul destinat numerelor de înmatriculare avea aplicate numerele de înregistrare „Tărian 039”. Autoturismul era condus de numitul Ferent L. (56 ani) din Girişu de Criş. „ În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că autovehiculul este radiat din circulaţie din anul 2007, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au întocmit actele premergătoare de cercetare penală conducătorului auto”, a precizat comisarul Mircea Chiorean, ofiţerul de presă al DPF Oradea.

La control

Câteva ore mai târziu, a fost depistat un alt autoturism, înmatriculat provizoriu în judeţul Bihor. Şi asupra maşinii conduse de Ionel T. a existat suspiciunea că numerele de înmatriculare ar fi expirate.

„La efectuarea controlului documentelor autovehiculului, conducătorul auto a recunoscut faptul că numerele provizorii sunt expirate, motiv pentru care a fost invitat la sediul Sectorului de Frontieră în vederea continuării cercetărilor”, a punctat comisarul Chiorean.

Şi în această cauză au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat.
Simona Albinaru



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor