Învestirea episcopului, amânată pe 25 februarie

ORADEA – PSS Sofronie Drincec este succesorul lui PSS Ioan Mihălţan în jilţul episcopal. Noul episcop ortodox al Oradiei, Bihorului şi Sălajului a fost ales de Colegiul Electoral Bisericesc marţi seara, la Palatul Patriarhiei, în două tururi de scrutin.

În al doilea tur de scrutin, PSS Sofronie, avându-l ca şi contracandidat pe PSS Petroniu Sălăjanul, arhiereul vicar de Oradea, a obţinut 99 din cele 170 de voturi.

Noul întâistătător al Episcopiei Oradiei, Bihorului şi Sălajului s-a născut la Arad, în 1967, dintr-o familie care se trage din satul bihorean Sâmbăta. Este dublu licenţiat, absolvind Facultatea de Medicină din Timişoara (1993) şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad (1997).

După ce o vreme a lucrat ca medic stagiar, în 1995 a fost tuns în monahism de PSS Timotei Seviciu, Episcop al Aradului Ienopolei şi Hălmagiului. În perioada 1998-1999 a îndeplinit funcţia de secretar la Cabinetul Prea Fericitului Părinte Teoctist. În 1999 a fost ales episcop al românilor ortodocşi din Ungaria.

În această calitate, a avut o serie de împliniri: a organizat noua episcopie, a întemeiat prima mănăstire ortodoxă românească din Ungaria, a reglementat învăţământul religios în şcolile cu limba de predare română, a înfiinţat organizaţia de tineret a tinerilor ortodocşi din Ungaria şi participând intens la viaţa spirituală şi culturală a comunităţii, a avut un rol hotărâtor în recuperarea de către Biserică a poziţiei centrale în cadrul minorităţii române din Ungaria. PSS Sofronie este un adevărat poliglot, cunoscând la nivel de conversaţie opt limbi.

Înscăunarea episcopului, programată iniţial pentru acest sfârşit de săptămână, a fost amânată pentru 25 februarie, ne-a declarat Ioan Alexandru Mizgan, purtătorul de cuvânt al Episcopiei. Ceremonia va avea loc la Biserica cu Lună, cu participarea multor ierarhi.

Zoltan Pengo



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !