O adolescenta din Stei a castigat Elite Model Look

1Comentariu
O adolescenta din Stei a castigat Elite Model Look
O adolescentă din Stei intră în cursă pentru câştigarea prestigiului internaţional dar şi pentru premii în valoare de peste 300.000 euro.

Maria Gherle are15 ani şi a câştigat finala Elite Model Look Romania care a avut loc vineri la Hotelul Howard Johnson. Ea va reprezenta ţara noastră în competiţia mondială Elite Model Look 2010 de la Shanghai, de pe 10 octombrie. Maria va urma un stagiu de pregătire la Shangai începând chiar de la 1 octombrie.

Concursul a fost un adevărat maraton care a durat 4 luni şi a cuprins 9 oraşe din ţară. La finalul perioadei, organizatorii au vizualizat aproximativ 3.000 de cereri de înscriere online, dintre care, la preselecţia propriu-zisă, s-au prezentat aproape 1.200 de pretendente. Numai 15 dintre ele au ajuns în finală. . Maria a fost selecţionată de juriul format din profesionişti ai modei, fotografi, critici de specialitate şi stilişti. Juriul are menirea de a intui potenţialul internaţional al concurentelor. În acest concurs se mizează pe naturaleţe 100%, iar fetele nu trebuie să urmeze cure draconice de slăbire pentru a fi apreciate ca modele. „Nu îmi vine să cred ce mi se întâmplă. Atâtea emoţii nu am avut în viaţa mea”, ne-a spus Maria. ”Concursul a fost unul corect şi, dacă privesc în urmă, îmi dau seama că totul a fost frumos”, a spus câştigătoarea.

Elite Model Look are o tradiţie de 38 de ani. Printre câştigătoarele de succes ale ediţiilor anterioare se află Alina Puşcău, câştigătoarea Elite Model Look 1998, acum un top model de renume internaţional, sau Andreea Raicu, premiata din 1995, care continuă să cocheteze cu modellingul.

Înfiinţată în 1972 la Paris, Agenţia Elite a lansat de-a lungul timpului top-modele precum Cindy Crawford, Claudia Schiffer, Karen Mulder şi Linda Evangelista.

Veronica Bursaşiu



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor