O alternativă la consumul de tutun

3Comentarii
O alternativă la consumul de tutun
DEVA – O iniţiativă a Agenţiei Naţionale Antidrog, Asociaţiei Amigos şi Trupei de break-dance Zam Zam , denumită “Lasă fumurile, stai în mişcare!”, acţiunea derulată pe baza iniţiativei amintite propune tinerilor o alternativă la consumul de tutun, dar şi alcool şi droguri: mişcarea.

Aceasta va fi prezentată, vineri, 08.02.2008 la orele 20 în The Brick (fostul Bobo’s club), de Trupa Zam Zam, care marchează patru ani de activitate. Scopul acţiunii este ca măcar pentru câteva ore tinerii să nu fumeze, în schimb oferindu-le alternativa de a face mişcare. Aceştia vor primi informaţii legate de efectele şi riscurile consumului de tutun, dar şi informaţii aspra alternativelor pentru consumul de tutun.
În 2004 Agenţia Naţională Antidrog a realizat un studiu în populaţia generală cu privire la cunoştinţele, atitudinile şi practicile referitoare la consumul de droguri şi la consumatori. Concluzia acestuia este că:
– există un număr mare de fumători (62,1 % din intervievaţi au fumat cel puţin o dată în viaţă, 31,3 % dintre aceştia declarând că fumează zilnic), prevalenţa consumului de produse din tutun de-a lungul întregii vieţi arătând faptul că, populaţia din grupa de vârstă 25-34 ani prezintă în cel mai mare procent acest comportament (70,5 %).
– probabilitatea ca subiecţii cu studii superioare să fumeze este mult mai mare (76 %), în raport cu acelaşi parametru analizat în cazul persoanelor cu studii primare (33,3 %).
– se evidenţiază o scădere a pragului mediu de debut pentru generaţia tânără, în raport cu generaţia adultă (35-64), de la 22 de ani la 18,6 ani, în cazul femeilor, şi de la 18,6 ani la 16,5 ani, în cazul bărbaţilor.

Sanda Bocaniciu




3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor