„O ambiție în plus pentru mine”

De Gavril Nutiu
„O ambiție în plus pentru mine”
CSM Oradea susține miercuri meciul de acasă cu Mataro, din „sferturile” LEN Euro Cup.

Vicecampioana României, CSM Oradea, se află în fața unei partide extrem de importante pentru parcursul său european din acest sezon. Echipa noastră a disputat trei tururi preliminare în LEN Champions League, totalizând zece meciuri, în care a acumulat patru victorii și șase înfrângeri.

Quadis CN Mataro este cea de-a treia echipă spaniolă pe care CSM Oradea o întâlnește în această toamnă, după CN Barceloneta, pe care a eliminat-o în turul secund preliminar, respectiv CN Terrassa, care i-a barat accesul în grupele Ligii Campionilor.

Accederea în sferturile de finală ale LEN Euro Cup constituie cea mai bună performanță pentru orădeni, după disputarea finalei din ediția 2016/2017 a aceleiași competiții, pierdută în fața lui Ferencváros Budapesta.

Confruntarea cu Mataro este una inedită pentru antrenorul CSM Oradea, Dorin Costrăș. Acesta și-a desfășurat o mare parte a carierei sale de tehnician la această echipă. „Pentru mine, faptul că întâlnim echipa pe care am antrenat-o constituie o ambiție în plus. Este o mare provocare în primul rând. Ar fi foarte frumos să ne calificăm, să demonstrăm că și la echipa noastră se poate face performanță”, ne-a declarat Dorin Costrăș.

Acces liber

Referitor la șansele de calificare, antrenorul orădean afirmă că echipa sa poate realiza o surpriză. „Sigur, Mataro este favorita întâlnirii, vine dintr-un campionat incomparabil mai puternic decât al nostru. Dar și noi avem șansele noastre și putem să ne calificăm în semifinale. Jucătorii trebuie să fie conștienți că se află în fața unei oportunități deosebite, iar accederea printre primele patru echipe ale continentului în aceastră competiție ar constitui un rezultat remarcabil. Dorim să câștigăm miercuri, să luăm o opțiune pentru calificare”, a conchis Dorin Costrăș.

Meciul CSM Oradea – Quadis CN Mataro, contând pentru prima manșă din „sferturile” LEN Euro Cup, va avea loc miercuri, cu începere de la ora 19:00, la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”. Accesul publicului este liber. Manșa secundă se va disputa la data de 9 noiembrie, în Spania.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !