O ambulanţă SMURD, răsturnată în trafic

O ambulanţă SMURD, răsturnată în trafic
DEVA – O ambulanţă SMURD s-a răsturnat în Deva, după ce a fost lovită de un alt autoturism care nu i-a acordat prioritate într-o intersecţie. Medicii şi bolnavul pe care îl transporta salvarea au fost nevoiţi să spargă geamurile ca să poată ieşi. Bolnavul este la spital, în stare stabilă.

În apropiere de sediul Poliţiei Judeţene din localitate, în timp ce trecea prin intersecţie, având în funcţiune semnalele acustice şi luminoase, ambulanţa a fost lovită de un autoturism Mercedes.  
 
 
În urma impactului, ambulanţa s-a răsturnat şi astfel a alunecat pe şosea aproximativ 20 de metri, oprindu-se într-un autoturism Lada 1200, parcat pe trotuar, care la rândul său a rupt un stălp din beton. A fost solicitat ajutorul altei ambulanţe care a transportat bolnava la Spitalul Judeţean Deva.  
 
 
În ambulanţă se aflau în momentul producerii accidentului doi paramedici, şoferul şi Angela D., fiica bolnavei. Nici unul dintre aceştia nu au suferit leziuni grave. Şeful Biroului Poliţiei Rutiere Deva, subcomisarul Cristian Popşor declară că „ambulanţa SMURD avea pornite, în momentul producerii accidentului, semnalele acustice şi luminoase.  
 
A fost acroşată lateral de un autoturism şi s-a răsturnat, lovind altă maşină parcată. Cercetările continuă pentru a se stabilii cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul de circulaţie”.  
 
 
Mihaela Tămaş 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase