O căţeluşă alăptează puii „amicei” sale

O căţeluşă alăptează puii „amicei” sale
Căţeluşa Madyson a născut nici mai mult nici mai puţin de 15 puişori. În ajutorul ei şi al stăpânei sale a sărit însă imediat „colega” Liliana, celălalt animal de companie al lui Julie Murray.

I-a adus pe lume atât de repede că nu am avut timp să îi spăl. Dar Liliana a fost lângă mine”, o citează Mail on Sunday pe stăpână. Ajutorul oferit de căţeluşă nu s-a oprit însă aici. Chiar dacă nu a avut pui, printr-un miracol Liliana are lapte şi poate hrăni puişorii lui Madyson. „În mod normal mama naturală este foarte protectivă, dar cele două fac cu rândul când vine vremea alăptatului”, a explicat Julie.

În cazul în care Liliana nu se făcea utilă, stăpâna ar fi fost obligată să hrănească micuţii căţeluşi cu biberonul, mama lor naturală fiind evident în imposibilitatea de a-i mulţumi pe toţi odată. „Cu ea lângă mine pot sta liniştită. În condiţiile în care alăptează 15 guri în mod clar este de un mare ajutor”, a continuat stăpâna să o laude pe Liliana.

Ceea ce se întâmplă în familia Murray este cu adevărat ciudat. Chiar şi pentru specialişti. „Este clar că e vorba despre o situaţie neobişnuită. E ca şi cum Liliana a avut o sarcină fantomă iar corpul ei a început să se poarte ca după ce a adus pe lume puişori. Acest lucru se întâmplă foarte rar la câinii domestici”, a povestit un cunoscător.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase