O clipă în lumea lui Dumas

10Comentarii
O clipă în lumea lui Dumas
PARIS – Măreţia Turnului Eiffel fascinează şi îţi dă impresia că Sarkozy e la picioarele tale. 

E noapte. Cobori din metrou şi urci cu scările rulante la suprafaţă. Rămâi câteva clipe cu respiraţia tăiată pentru că în faţa ochilor tăi „se deschide“ o altă lume. Un oraş al luminilor. Clădiri impunătoare, făcute parcă din oglinzi, luminate în toată splendoarea lor.

Dar ce clădire din Paris nu e luminată noaptea? Iar când te afli în cel mai modern cartier al Parisului, Grande Arche de la Defense, eşti pur şi simplu copleşit. Ajungi la hotel şi adormi, cu o ultimă imagine în minte: tu, plimbându-te pe străzile parfumate ale Parisului.

Şi chiar sunt parfumate! Parisul miroase frumos. Asta pentru că francezii ar putea să renunţe la orice pe lumea asta, numai la parfum nu. Fiecare trecător lasă în urma lui un parfum irezistibil…

Oraşul e înţesat de turişti – în orice moment al anului, în orice sezon. Oriunde te uiţi, rămâi captivat de arhitectura unică. Monumente, catedrale, muzee, opera. În Muzeul Luvru te pierzi…la propriu. Sunt atâtea de văzut încât nu ţi-ar ajunge o zi întreagă. Opera e încântătoare şi plină de mister. Stilul gotic în care e construită Catedrala Notre Dame te face să o priveşti ore în şir şi tot nu poţi să surprinzi toate detaliile.

Dar să nu uităm că Paris nu este doar o capitală a culturii, ci şi a modei. De-a lungul bulevardului Champs-Elysees vezi magazine sclipitoare, luxoase şi poţi citi pe vitrinele lor cele mai renumite nume din industria modei: Armani, Gucci, Prada, Fendi.

Iar puţin mai departe de centrul Parisului e o lume a magiei: Disneyland. O lume în care visele devin realitate. Dar ce loc mai bun ca să visezi decât Paris?

Oana Copocean



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor