O femeie a ars în propria casa

5Comentarii
O femeie a ars în propria casa
O femeie a murit iar soţul ei a suferit arsuri după ce casa lor a luat foc de la o sobă. Video 

Incendiul a izbucnit duminică seara, la o casă de pe strada Henric Ibsen. Focul a pornit de la soba improvizată care era alimentată cu diverse materiale inflamabile, inclusiv cauciucuri.

Femeia (62 ani) a suferit răni grave care au dus la decesul acesteia, în ciuda intervenţiei prompte a pompierilor bihoreni. Ea era bolnavă si imobilizată la pat, neputând ieşi din casă în momentul izbucnirii incendiului.

La sosirea pompierilor, incendiul cuprinsese toată casa, iar bărbatul (73 ani) reuşise să iasă în curte.

Bărbatul – salvat

La faţa locului s-a deplasat un echipaj medical de la Ambulanţa Oradea şi unul de la SMURD. Bărbatul a suferit arsuri de gradul I şi II la nivelul feţei şi mâinilor şi a primit ajutor medical de la SMURD, după care a fost asistat medical până la Spitalul Judeţean.

Femeia a suferit stop cardiorespirator şi a fost resuscitată de echipajul medical de la Ambulanţa Bihor, mai bine de 30 de minute; resuscitarea a continuat şi la Spitalul Judetean, dar femeia a decedat, a informat dr. Emil Boţcău, de la Ambulanţa Oradea care a informat că femeia avea şi arsuri de gradul III şi IV la faţa, mâini şi torace şi probabil şi la nivelul căilor respiratorii.

Pompierii au intervenit în timp util pentru a stinge incendiul şi pentru a împiedica răspândirea flăcărilor la clădirile alăturate. „Clădirea a fost destul de afectată, iar cauză probabilă a izbucnirii incendiului este o sobă care a fost folosită defectuos”, a informat căpitanul Sorin Caba, ofiţer al Serviciului Inspecţie şi Prevenire din cadrul ISU Crişana Bihor.

 



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor