O femeie si-a obligat fiica de 14 ani sa intretina relatii sexuale cu peste 100 de barbati

6Comentarii
O femeie si-a obligat fiica de 14 ani sa intretina relatii sexuale cu peste 100 de barbati
O femeie în vârstă de 41 de ani este cercetată de poliţiştii şi procurorii constănţeni după ce împreună cu concubinul ei şi-a obligat fata în vârstă de 14 să întreţină relaţii sexuale cu peste o sută de bărbaţi.

Prim-procurorul Parchetului Tribunalului Constanţa, Adina Florea, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că la sfârşitul săptămânii trecute a fost organizat un flagrant, femeia fiind prinsă în timp ce oferea serviciile sexuale ale fetei sale, în vârstă de 14 ani, pretinzând în schimb suma de 100 de lei.

Anchetatorii au avut informaţii încă de acum un an, iar de atunci monitorizează acest caz. Ei au stabilit că fata a întreţinut până în prezent relaţii sexuale cu 65 de bărbaţi din Năvodari şi cu 45 de bărbaţi din Constanţa.

Adina Florea a mai spus că fetei îi erau aduşi clienţi de către mama sa, de concubinul acesteia şi chiar de bunica fetei, în vârstă de 65 de ani, care practica la rândul său prostituţia.

“Clienţii erau procuraţi prin concubin, prin mamă, prin bunică. Din cercetări am aflat că după ce mama şi bunica întreţineau relaţii sexuale cu diverşi clienţi, bărbatul o oferea clienţilor şi pe fată”, a declarat Adina Florea.

Ea a mai spus că fata este marcată de ceea ce i s-a întâmplat şi a povestit anchetatorilor prin ceea ce a trecut.

“Copilul este marcat psihic de ceea ce i s-a întâmplat, a relatat modul în care s-au comportat cu ea atât mama, cât şi concubinul acesteia. La 14 ani, asemenea evenimente sunt absolut bulversante şi absolut speciale, un copil ţine minte asemenea detalii”, a mai spus prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

În prezent, fata se află în atenţia Direcţiei pentru Protecţia Copilului, fiind internată într-un centru de reabilitare. De asemenea, poliţiştii şi procurorii nu au stabilit până în prezent dacă fata ar fi fost agresată fizic de către mama ei sau concubinul acesteia.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a mai spus că tatăl fetei se află la muncă în Turcia, fiind despărţit de mai mult timp de mama adolescentei.

Anchetatorii continuă investigaţiile pentru a identifica toţi clienţii fetei, până în prezent reuşind prinderea a doi dintre aceştia, unul în vârstă de 54 de ani, iar celălalt de 61 de ani, care sunt cercetaţi în arest pentru întreţinere de relaţii sexuale cu un minor.

Adina Florea a mai precizat că mama fetei şi concubinul acesteia sunt cercetaţi şi ei în stare de arest preventiv, pentru proxenetism.

Sursa: MEDIAFAX



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor