O fetiță de numai 16 ani, nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace

De A.M.
O fetiță de numai 16 ani, nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace
© foto: Instagram/ gretathunberg
Greta Thunberg, o elevă de 16 ani din Suedia, a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace datorită mișcării de apărare a mediului pe care a pornit-o.

Greta Thunberg este o activistă în vârstă de numai 16 ani, care luptă împotriva schimbărilor climatice. Anul acesta, a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace.

Fetița a câștigat din ce în ce mai multă atenție ținând discursuri pe teme legate de ecologie.

Dacă va câștiga, va fi cea mai tânără deținătoare a prestigiosului premiu. La ora actuală, pakistaneza Malala Yousafzai deține acest record, ea primind Premiul Nobel la 17 ani.

Greta a pornit o mișcare importantă, în cadrul căreia copiii se alătură pentru a protesta împotriva distrugerii mediului înconjurător.

Vineri, se așteaptă ca mii de elevi să protesteze împotriva schimbărilor climatice, în peste 100 de țări din întreaga lume. Protestele școlarilor au fost inspirate de mișcarea Gretei ”Fridays for Future / Zile de Vineri pentru Viitor”, relatează BBC News.

Până acum, elevii au protestat în țări precum Germania, Belgia, Marea Britanie, Franța, Australia sau Japonia. Protestul de vineri, 15 martie, se anunță a fi cel mai amplu de până acum.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !