O gojdistă a fost trimisă la Bruxelles

De Alexandru Guiaș
Reactualizat la:
1Comentariu
Diana Fodor
Diana Fodor
Orădeanca Diana Fodor a impresionat Comisia Europeană și se poate mândri cu premiul care a trimis-o la Bruxelles.

Diana Fodor, o elevă în clasa a X-a din Oradea de la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” a avut ce povesti colegilor în urma vizitei făcute la Bruxelles, alături de alți tineri elevi din țări europene.

Aceasta a vizitat mai multe instituții din cadrul Uniunii Europene. Gojdista a reușit să benecieze de această excursie în urma unui concurs organizat în țările membre UE.

Eleva a trebuit să dea un răspuns la întrebarea „Ce înseamnă o Europă unită pentru tine?”. Aceasta ales ca răspunsul său să fie sub forma unui clip. Clip care s-a întins pe durata unui minut.

Răspunsul Dianei Fodor a fost în engleză, limbă care de fapt o stăpânește foarte bine. „Dacă ai un vis nu sta în așteptare. Doar uniți într-un scop comun vom reuși să progresăm. Trebuie mereu să încercăm să mergem înainte”, acesta a fost mesajul câștigător la întrebarea pusă și analizată de juriu.

Pentru a reuși să convingă juriul, eleva orădeancă a avut sprijinul colegilor, cu ajutorul cărora a reușit să creeze clipul câștigător. Clipul a fost filmat în curtea Colegiului „Emanuil Gojdu”.

Din România, doar Diana Fodor a gâștigat premiul pus la bătaie de UE, cel de a vizita a Bruxelles. „Când am aflat, m-am bucurat foarte mult. Nu m-am gândit niciodată că voi câștiga concursul”, a spus Diana Fodor.

Eleva a fost la Bruxelles însoțită de profesorul coordonator, Cătălina Georgescu.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor