O mască râde, alta plânge

3Comentarii
O mască râde, alta plânge
PETROŞANI – În judeţul Hunedoara funcţionează două teatre, unul la Deva şi altul la Petroşani. Teatrul Dramatic “I.D.Sârbu” din Petroşani, condus de Nicoleta Bolcă, are o activitate continuuă şi demnă de apreciat de spectatori de toate vârstele.

Recent a venit la Deva, iar Sala mare a Casei de Cultură “Drăgan Muntean” s-a umplut. Nu se poate spune acelaşi lucru despre Teatrul Municipal Deva, condus de Nicodim Ungureanu, devenii fiind de părere că “majoritatea pieselor puse în scenă în ultima vreme, alese neinspirat, care nu reuşesc să umple nici pe jumătate sala o dată pe săptămână, sunt croite pe anumite gusturi. Nu sunt pentru copii, nu sunt nici măcar pentru adulţii care ştiu ce înseamnă teatrul şi pot aprecia o piesă bună.” ( Mioara Radu, Deva).


Pentru că actorii petroşeneni au ce arăta publicului, Consiliul Local Petroşani a decis să finanţeze şapte spectacole care să fi vizionate de cine nu poate să-şi permită să cumpere bilet. La Deva însă, Teatrul nu are nici măcar o  sală a sa! Lucrările de reabilitare a clădirii – patrimoniu arhitectural, înscrisă pe lista UNESCO, ce durează de 20 de ani, aşteaptă finanţare de mult timp! Consiliul Local Deva nu se mai gândeşte la aşa ceva, iar directorul teatrului se pare că nu mai trage pe nimeni de mânecă. Alte investiţii sunt mai importante! În plus, Teatrul devean nu are nici posibilitatea efectuării de turnee pentru că nu deţine nici un mijloc de transport!

 

 

Sanda Bocaniciu



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor