O minunăţie de fată

Miruna Gavriş Foto: Antena 1
Miruna Gavriş Foto: Antena 1
Frumoasă, deşteaptă, cuminte şi cu o voce senzaţională: Miruna Gavriş.


„Are 13 ani, vine din Oradea şi e o fată frumuşică foc. Pe lângă talentul său incontestabil în ceea ce priveşte muzica, Miruna Gavriş mai are o pasiune specială. Domnişoara e o mare colecţionară! Nu de timbre, nu de jucării, ci de… cărţi! Spune cu mândrie că a reuşit să citească în jur de 100 până acum şi nu vrea să se oprească aici.

Deşi pare o adolescentă sensibilă, firavă, vocea sa te dă pe spate din prima secundă. Pentru Next Star, Miruna a ales o piesă puternică, emoţionantă, pe care a reuşit să o cânte perfect!”. Aceasta este prezentarea de care s-a bucurat adolescenta din Oradea din partea echipei celui mai important concurs de talente destinat copiilor, „Next Star”. Miruna este cunoscută publicului din Bihor, datorită apariţiilor pe scena celor mai importante evenimente organizate în judeţ. Acum, ea a rămas şi în memoria românilor, care desigur vor mai auzi de ea, după prestaţia din concurs care a ridicat juriul în picioare. Atât în timpul prestaţiei ei artistice, cât şi după membrii juriului au vorbit doar la superlativ despre Miruna Gavriş. Conect-R a fost primul care a remarcat că Miruna are „un chip nobil”, Dan Negru a vorbit despre „talentul ei uluitor”, Pepe s-a ridicat în picioare în timp ce Miruna cânta şi a strigat ca un fan înfocat: „bravo!”, iar Lora a spus că Miruna e pur şi simplu: „superbă”. Fiindcă e nu doar colecţionară de cărţi, ci şi o cititoare constantă. Miruna a primit din partea organizatorilor cartea care a spus că-i lipsea din bibliotecă: „De 19 ori Katherine” a lui John Green.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !