O noapte albă pentru orădeni

8Comentarii
ORADEA – În ciuda faptului că vremea rea începe să-şi spună cuvântul, noaptea de sâmbătă spre duminică se anunţă a fi extrem de încărcată în evenimente pentru tinerii orădeni. Muzică de calitate, spectacole de teatru, sport, internet gratuit pentru iubitorii lumii virtuale, concursuri gastronomice, figurează în programul nopţii albe destinate tineretului.

Organizată de Autoritatea Naţională pentru Tineret, manifestarea se va desfăşura simultan în 14 centre universitare. „Noaptea albă” va începe în jurul orei 20:00, cu o serie de concerte.

Pe scena amplasată în strada Independenţei vor concerta trupele Compact, D-Side şi Beatrice (Ungaria).

Între orele 20:00 şi 22:00, iubitorii de artă vor putea urmări piesa „După ploaie” la Teatrul de Stat.

La Teatrul „Arcadia” va avea loc un concert rythm and blues cu Heavy Fuel, între orele 20:00 şi 21:30. Tot la „Arcadia”, între orele 22:00 şi 1:00 va fi o cinematecă pentru tineret, unde cei interesaţi vor viziona proiecţii de filme de scurtmetraj.

Între orele 20:00 şi 2:00, sub Pasajul Vulturul Negru, AIESEC organizează concursul cu premii „Enter AIESEC, Enter the World”, iar în acelaşi timp cei mai curajoşi vor putea participa la un concurs de escaladă pe perete.

La baza sportivă a Hotelului Felix al Direcţiei de Tineret va avea loc un meci de fotbal-maraton.

În acelaşi timp şi loc, jurnaliştii vor participa la un concurs de bogracs. Toată mâncarea va fi oferită pentru copiii unui centru de plasament. Zorii zilei îi vor prinde pe petrecăreţi în Clubul Escape.

Ioana Iuhas



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor