O nouă Direcţie pentru Agricultură Judeţeană

De Simona Albinaru
O nouă Direcţie pentru Agricultură Judeţeană
Noua instituţie este responsabilă cu implementarea politicilor şi strategiilor MADR.

Sfârşitul anului 2016 s-a marcat în administraţia agricolă prin finalizarea unui proces de reorganizare la nivelul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, proces care a demarat odată cu aprobarea în Parlamentul României a Legii nr. 157/2016 privind unele măsuri pentru reorganizarea unor structuri aflate în subordinea şi coordonarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a Hotărârii de Guvern nr. 860/2016 privind organizarea, funcţionarea şi stabilirea atribuţiilor Direcţiilor pentru Agricultură Judeţene ca instituţii nou înfiinţate, prin preluarea activităţii patrimoniului şi personalului fostelor Direcţii pentru Agricultură, a compartimentelor funcţionale din subordinea Direcţiei, Monitorizare, Inspecţii, Verificare şi Control din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a Camerelor Agricole Judeţene din subordinea Consiliilor Judeţene.

Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Bihor este condusă de un director executiv, numit prin Ordin al ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în persoana lui Nicolae Hodişan.

Noua instituţie este responsabilă cu implementarea politicilor şi strategiilor MADR în domeniile de activitate ale acestuia, asistenţă tehnică, informare, îndrumare şi consiliere pentru obţinerea fondurilor europene și naţionale în rândul fermierilor, efectuarea activităţilor de monitorizare, verificare, inspecţii şi control în domeniul de activitate, dar şi alte atribuţii prevăzute de legislaţia naţională şi regulamentele CE în vigoare.

„Doresc să fac referire la un domeniu cu prioritate, cel al fondului funciar, care a primit o atenţie sporită prin atribuirea unor sarcini concrete privind verificarea modului de amplasare a obiectivelor de investiţii situate pe terenurile agricole din extravilanul localităţilor, a existenţei aprobărilor necesare de scoatere din circuitul agricol, în condiţiile prevăzute de lege, precum şi modul de utilizare a terenurilor pentru care s-a solicitat scoaterea din circuitul agricol, respectiv schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor agricole situate în extravilan”, a precizat Nicolae Hodişan.

Totodată, se va verifica felul în care titularii obiectivelor de investiţii au luat măsurile de amenajare şi nivelare a terenurilor rămase în urma excavării, a măsurilor de a nu degrada terenurile şi culturile agricole din zona limitrofă prin depozitarea de materiale, deşeuri şi reziduuri provenite din activităţi de producţie şi prin scurgeri de orice fel.

„De la cârma noii instituţii doresc să acord o atenţie sporită domeniului de pregătire profesională a persoanelor care lucrează în agricultură şi domeniile conexe, precum şi a celor care doresc să obţină o specializare în acest domeniu; astfel, pe lângă cursurile deja funcţionale de pregătire a lucrătorilor în domeniul legumicol, pomicol, zootehnic, să autorizăm noi cursuri, cum ar fi: lucrători în agroturism, în mecanizarea agriculturii, dar şi în unele domenii ale procesării produselor agricole, cum ar fi meseriile de brutar, vinificator-pivnicer, măcelar-carmanger, patiser-cofetar, piscicultor şi altele”, a concluzionat directorul Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Bihor.

Toţi cei pregătiţi în cadrul acestor cursuri vor beneficia de certificate de calificare recunoscute de Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării, fiind utile atât în găsirea unui loc de muncă calificat în ţară sau în străinatate, cât şi în accesarea de fonduri europene.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !