O nouă ediție Mineral Expo la Oradea

O nouă ediție Mineral Expo la Oradea
Casa de Cultură a Sindicatelor Oradea, prin rolul important pe care îl joacă în societate acela de a derula activități cu implicații puternice la nivel social, gazduieste între 20 și 22 aprilie 2018, o nouă ediție a evenimentului “Mineral Expo” – promotor al valorii, calității și originalitații bijuteriilor, pietrelor semiprețioase și al cristalelor din întreaga lume.

Mineral Expo reprezintă mijlocul de exprimare a eleganței, a rafinamentului, a bunului gust.

Conceptul propunându-și să îi reunească pe iubitorii de frumos: bijutieri, artiști hand made , cunoscători ai tainelor cristaloterapiei și chiar mineralogi, într-o expozitie cu vanzare.

Citrinul și ametistul sunt vedetele evenimentului din 20 – 22 aprilie 2018. Cunoscute ca pietre semiprețioase acestea au fost descoperite înca din anul 300 i. Hr., iar acum bucură privirea și sufletul prin coloritul spectaculos. În intervalul orar de vizitare 10.00-19.00 se pot admira și achiziționa eșantioane în formă brută dar și obiecte de podoabă confecționate din ametist și citrin.

Peste 25 de expozanți vor pune la dispoziția vizitatorilor informații inedite despre întreaga gama a pietrelor semiprețioase. Nu vor lipsi bijuteriile din rubin, safir, smarald dar și obiectele de décor din jad, cuarț sau malachit. Intrarea este liberă.

 

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !