O noua licitatie la Zoo Oradea

Animalele rămase vor fi licitate la un preţ mai mic
Animalele rămase vor fi licitate la un preţ mai mic
Administraţia Domeniului Public (ADP) Oradea va organiza o nouă licitaţie pentru efectivul de animale rămas nevalorificat în urma licitaţiei organizate în data de 9.09.2011, când au fost valorificate 70% din animale.

„Licitaţia va avea loc în data de 14.09.2011, de la ora 10:00, preţul de pornire pentru animalele licitate fiind redus cu 20% faţă de cel iniţial”, ne-a informat Florin Alexandru, purtătorul de cuvânt al ADP Oradea.

În cadrul licitaţiei de miercuri se vor vinde printre altele: un cal comun, al cărui preţ de licitare a fost redus de la 1.000 la 800 de lei, trei capre cumune la preţul redus de 120 de lei/buc, de la 150 de lei, patru porci vietnamezi – 200 de lei/bucata, un porc metis – 192 de lei, 14 iepuri – 8 lei/bucata, 19 cobai – 2,4 lei/buc, 68 de raţe – 20 de lei/buc şi 230 de porumbei – 4 lei/buc. „Solicitanţii trebuie să ştie că documentele necesare prezenţei la licitaţie trebuie depuse la sediul ADP SA Oradea până cel târziu miercuri, 14.09.2011, ora 9:00. Licitaţia va avea loc la ora 10:00, la Grădina Zoologică”, a precizat Florin Alexandru.

D.B.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase