O polițistă bihoreancă a devenit campioană națională

O polițistă bihoreancă a devenit campioană națională
Subinspector de poliție Bogdan Georgiana Diana, în vârstă de 29 de ani, a obținut locul 1 în cadrul competiției naționale organizate de M.A.I.

Timp de 3 zile, la Pitești a avut loc etapa finală a Campionatului de Atletism și Cros al Ministerului Afacerilor Interne. Sute de angajați din cadrul M.A.I. s-au întrecut în mai multe discipline sportive, pe Stadionul Municipal ,,Nicolae Dobrin” din Pitești.

Locul 1

„Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost reprezentat de subinspector de poliție Bogdan Georgiana Diana, de 29 de ani, din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, care, în urma probelor parcurse, s-a clasat pe locul I la proba de săritură în lungime, la categoria sub 30 de ani, reușind această performanță cu o săritură ca a măsurat 4,77 m (anexăm foto)”, transmite comisar șef IPJ Bihor, Alina Dinu.

Pasiunea pentru sport a tinerei polițiste este dublată de aptitudinile fizice evidente, aceasta antrenându-se suplimentar în permanență, pentru a obținere performanță. De altfel, în cursul anului 2018, aceasta a ocupat locul al II- lea al podiumului, tot la proba de săritură în lungime, în cadrul aceleiași competiții, în anul 2017 s-a clasat pe locul al III- lea, în anul 2016 pe locul al II – lea, reușind în cursul acestui an performanța de a deveni „Campionă Națională”, clasându-se pe locul I, în cadrul exigentei competiții organizată de Ministerul Afacerilor Interne.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !