O româncă a câștigat concursul National Geographic Traveller

Reactualizat la:
O româncă a câștigat concursul National Geographic Traveller
Raluca Drăgoi a câştigat competiţia Travel Photography Competition 2015, concurs de fotografie organizat de revista National Geographic Traveller din Marea Britanie, cu o imagine realizată în Comăneşti, judeţul Bacău.

Fotografia surprinde tradițiile de Anul Nou, un tânăr îmbrăcat într-o blană de urs.

Foto: Raluca Drăgoi Foto: Raluca Drăgoi ©

„Participanţii se îmbracă în blănuri de urs care au fost păstrate timp de sute de ani, nu provin de la urşi care au fost ucişi în timpul acestui ritual şi nici special pentru acest obicei. Ursul este un simbol al României, iar când am descoperit această tradiţie am fost fascinată”, a declarat Alecsandra Raluca Drăgoi. Imaginea câştigătoare şi toate pozele care au ajuns în finala concursului vor apărea într-o expoziţie dedicată competiţiei la galeria londoneză Theprintspace și vor fi incluse într-un supliment foto gratuit al umărului din luna aprilie al revistei National Geographic Traveller din Marea Britanie. De asemenea, imaginile care au ajuns în finala concursului vor putea fi cumpărate, în premieră, graţie unei colaborări dintre organizatorii competiţiei şi spaţiul expoziţional. Alecsandra Raluca Drăgoi s-a născut în România, iar, în prezent, locuieşte în Londra, Marea Britanie. Sursa: Mediafax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !